Recenzie album Phoenix 1974 Mugur de fluier

Home Recenzii Albume Recenzie album Phoenix 1974 Mugur de fluier
Recenzie album Phoenix 1974 Mugur de fluier

Album Phoenix 1974 Mugur de fluier

  1. Lasa, lasa nr. 1 – muzica: Nicolae Covaci / text: Serban Foarta si Andrei Ujica
  2. Pavel Chinezu, leat 1479 – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
  3. Strunga – Nicolae Covaci / text popular
  4. Andrii Popa – Mircea Baniciu / text popular
  5. Lasa, lasa nr. 2 – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
  6. Mica Țiganiadă – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
  7. Lasa, lasa nr. 3 – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
  8. Ochii negri, ochi de țigan – Nicolae Covaci / Victor Carcu
  9. Muzică și Muzichie – Iosif Kappl / Serban Foarta si Andrei Ujica
  10. Mugur de fluier – Nicolae Covaci / Victor Carcu
  11. Lasa, lasa nr. 4 – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
  12. Anule, Hanule – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
  13. Lasa, lasa nr. 5 – Nicolae Covaci / Serban Foarta si Andrei Ujica
  14. Dansul codrilor – Iosif Kappl / Victor Carcu

 

Componenta:

  • Nicolae Covaci (chitara solo, double six, percutie, voce)
  • Mircea Baniciu (solist vocal, chitara acompaniament, percutie)
  • Iosif Kapple (chitara bas, vioara, blockflöte, percutie, clopote, voce)
  • Costin Petrescu (baterie, tambal, instrumente de percutie)
  • Valeriu Sepi (percutie)

Cu colaborarea lui: Günther Reininger (percuție, celestă, clopote)

   Despre coperta: Este realizata, ca si in cazul Cei ce ne-au dat nume, de Valeriu Sepi impreuna cu sotia sa, fost coleg cu Nicu Covaci la facultatea de Arte Plastice din Timisoara. Fara sa fie la fel de spectaculoasa, coperta are un farmec aparte cu o imagine care induce arhaicul, traditionalul.

   Mugur de Fluier, fara indoiala unul dintre cele mai reusite produse discografice autohtone, reprezinta un nou capitol etno-rock al formatiei timisorene. Succesul a fost fara precedent, trupa primind o noua confirmare in privinta drumului ales. Fara a fi la fel de unitar si fara a mai urma un ciclu bine definit, ca in cazul Cei ce ne-au dat nume, albumul impresioneaza prin calitatea compozitiilor, excelentele armonii care insotesc piesele, dar si prin originalitatea utilizarii influientelor folclorice. De altfel, avand in vedere gradul de popularitate al pieselor, foarte putine dintre acestea nu ar fi de luat in calcul pentru un eventual album gen Greatest Hits.
Fara a putea spune ca este o opera rock in adevaratul sens al cuvantului (ca in cazul albumului urmator – Cantafabule), piesele sunt concepute pe grupuri de teme muzicale foarte clar organizate, frazele muzicale derulandu-se intr-un mod ordonat, deloc intamplator, cu o fluiditate care mentine pe tot parcursul albumului o savoare muzicala aparte. Spre deosebire de albumul precedent, textele au un rol mult mai important, nemaiexistand piese pur instrumentale. Si poate tocmai de aceea solourile de chitara sau de bas sunt mult mai rare si mai scurte in comparatie cu Cei ce ne-au dat nume. De altfel, daca ne gandim numai la “Negru-Voda”, este greu sa gasim ceva comparabil ca si intensitate instrumentala pe materialele ulterioare ale formatiei. Asadar chitara si basul intra mai degraba in linia orchestrala generala, alaturi de tobe, vioara, instrumente de percutie, fluier, clopote, etc (foarte complexa si ingenioasa de altfel), iesind mai putin in evidenta de data aceasta. Cu siguranta si acest aspect tine de conceptia de ansamblu a albumului. Trebuie mentionat totusi ca “Pavel Chinezu, leat 1479”, “Strunga” si “Dansul codrilor” prezinta solouri de chitara care intregesc conceptia instrumentala a acestor compozitii.

   Revenind la texte, albumul Mugur de fluier reprezinta, in opinia autorului acestei cronici, apogeul trupei din acest punct de vedere, intrucat excelentele compozitii au beneficiat de aportul celor mai importanti textieri din istoria trupei. Astfel, vor colabora clasicul textier de la acel moment Victor Carcu, care si-a pus foarte puternic amprenta pe albumul precedent dar si pe o parte din compozitiile din perioada beat, suflul nou fiind asigurat de cuplul Andrei Ujica – Serban Foarta, care vor compune in totalitate versurile pentru albumul urmator (Cantafabule). Un alt textier important al trupei din perioada saizecista, Paul Suvagau, se retrasese deja, dedicanduse profesiei de stomatolog. Daca pentru foarte multi albumul Cantafabule reprezinta varful din punct de vedere compozitional, atunci Mugur de fluier este cu siguranta cel mai popular dintre acestea.
Ascultand si reascultand materialul … este foarte greu sa nu te lasi sedus de o atmosfera vie, pitoreasca, cu totul extraordinara, care te cuprinde de la o piesa la alta. Compozitiile asezate pe un rock progresiv, foarte in voga in Occident in acei ani, cu accente de folclor autentic si de folk-rock, dar si utilizarea unor instrumente vechi, arhaice, vibreaza cu o tensiune profunda, pe alocuri psihedelica.

   Albumul debuteaza cu piesa Lasa, lasa nr. 1, o melodie pe baza de percutie si bas, care va fi o constanta de-a lungul albumului ca introducere si interludiu intre piesele centrale. Totusi, scurtele reprize de Lasa, Lasa nu par a delimita temele principale ale albumului si, mai mult decat atat, nu incheie materialul, pentru a intari ideea de tot unitar sau de cerc inchis. Dar aceasta remarca nu doreste sa minimizeze importanta inserarii celor cinci scurte piese, care contribuie la coerenta materialului, fiind un liant care pastreaza un anumit echilibru din punct de vedere conceptual.
Piesa Pavel Chinezu, leat 1479 creeaza o punte cu albumul precedent, fiind conceputa in spiritul “Negru-Voda”, povestea purtandu-ne tot in perioada medievala, de data aceasta la un comandant de osti din armata regelui Ungariei, Matei Corvin. Pavel Chinezu (sau Paul Chinezu) a avut reputatia de a nu fi pierdut nicio batalie impotriva ostilor Imperiului Otoman, fiind si Comite de Timisoara. Versurile au darul de a ne duce in timp, de a ne transpune prin semantica frazelor in alta epoca, fiind semnate de Serban Foarta si Andrei Ujica. Din punct de vedere muzical, aranjamentul este conceput in forta, cu o excelenta linie de bas, cu un solo de chitara pe masura si vocea puternica a lui Mircea Baniciu, toate acestea amintind inca o data de “Negru-Voda”.
Urmeaza doua piese care raman in acelasi cadru stilistic, neintrerupte (in mod inspirat) de interludiul “Lasa, lasa”, chiar daca, muzical vorbind, sunt foarte diferite.
Strunga este o interpretare pasionala a unei vechi balade haiducesti, cu radacini adanci in folclorul romanesc arhaic. Prin constructia frazelor muzicale dar si prin puritatea interpretativa, piesa imprima un cadru spiritual, care ne duce cu gandul mai degraba la Toma Alimos decat la Robin Hood (din fericire). Tensiunea creste pe masura ce piesa se deruleaza, corul de voci barbatesti, baritonale dar si solo-ul de chitara amplificand tonul grav si apasat. Absolut savuroasa si cuceritoare este si orchestratia, in special prin blockflöte-ul interpretat de Kappl in deschiderea si finalul piesei si prin chitara double-six (cu 12 corzi) a lui Covaci.
Dupa doua piese care prezinta nuante complexe, dramatice chiar, ambele compozitii Covaci (“Pavel Chinezu, leat 1479” si “Strunga”), urmeaza o piesa melodica care va destinde atmosfera, scrisa intr-un registru cald, optimist. Interesant este faptul ca schimbarea se produce numai din punct de vedere al melodiei, nu si a temei abordate, aceasta tratand de altfel tot o balada populara haiduceasca. Este vorba de bine cunoscuta piesa Andrii Popa, singura compozitie a lui Mircea Baniciu din intreaga istorie Phoenix, fapt surprinzator avand in vedere compozitiile acestuia de pe discurile solo editate dupa 1977, anul celebrei “evadari” a trupei. Chiar daca piesa este simpla, aerisita, inclusiv din punct de vedere al orchestratiei, inclinata in mod vadit spre zona folk, analizata separat fiind o compozitie reusita, totusi se incadreaza cel mai putin in arhitectura conceptuala a albumului, luat ca intreg.
Dupa un scurt intermezzo a piesei Lasa, lasa (nr. 2), care are darul de a incheia prima parte, a faptelor de vitejie si a baladelor haiducesti, urmeaza doua compozitii magistrale (in opinia noastra), foarte complexe si creative, care pot reprezenta punctul culminant (avand in vedere si pozitionarea lor in cadrul materialului discografic). Mica Tiganiada reprezinta inca o patrundere profunda in folclor si in valorile etnice, in care cristalizarea ideii de traditie si obiceiuri se face in mod natural, cu ajutorul unei ritmicitati inedite, pe care se suprapune in mod fascinant, avand in vedere accentii din melodie, versurile foarte potrivit compuse. In aceeasi nota a fost compusa si Ochi negri, ochi de tigan, aparuta pe discurile ulterioare (dar si stiuta de publicul larg) sub denumirea de Fata verde. De asemenea o realizare deosebita, aceasta prezentandu-se, din punct de vedere stilistic, ca o suma de elemente muzicale juxtapuse, in care simbolismul si incarcatura spirituala, devin conditia esentiala a discursului muzical. Piesa este scurta, aspect care ii confera (in cazul de fata) o mai mare greutate. Asadar aceste doua piese au darul de a cuceri definitiv ascultatorul. Ele au trecut cu brio testul trecerii timpului, astfel ca, ascultandu-le cu atentie, te poti bucura de varietatea structurii melodice, din asocierea lor rezultand ritmuri muzicale insolite, surprinzatoare. Un alt aspect de mentionat este faptul ca textul pentru “Mica Tiganiada” este scris de cuplul Foarta-Ujica, in timp ce piesa “Ochi negri, ochi de tigan” a beneficiat de versurile lui Victor Carcu.
In mod intentionat nu am pomenit de Lasa, lasa (nr. 3), interpusa in mod neinspirat (in opinia noastra) intre aceste doua piese, care se potrivesc in mod extraordinar; continuitatea lor ar fi reprezentat un plus, care ar fi subliniat fluiditatea ansamblului dimensiunilor stilistice.
Muzica si muzichie este prima piesa de pe album compusa de Ioji Kappl, fapt care ar induce ideea ca vom intra in alt registru, din punct de vedere muzical. Chiar daca reprezinta un moment eclectic, in care ritmurile balcanice sunt insotite parca de sunete care amintesc de menestrelii ambulanti din trecut dar nici influenta orientala nu ar fi de neglijat, totusi compozitia se incadreaza foarte bine in constructia si spiritul albumului. Si in acest caz aranjamentele muzicale sunt complexe, mixul de instrumente moderne si arhaice realizandu-se cu o eleganta si un rafinament interpretativ care duc piesa la un nivel competitiv extrem de ridicat, cel putin pentru acea perioada.
Intorcandu-ne in zona folk-rock, urmatoarea piesa da numele albumului si se poate incadra fara dubii intr-un “Best of” al formatiei. Continuand parca “Strunga” intr-un ritm mai alert si intr-un cadru mult mai optimist, atat prin muzica in sine cat si prin versuri, Mugur de fluier are darul, avand in vedere si pozitionarea acesteia in cadrul materialului discografic, de a desavarsi in mod incantator acest produs discografic de mare succes, atipic in peisajul autohton. Asemanarea cu piesa “Chrismas Song” a celor de la Jethro Tull, care apare anterior aparitiei albumului Mugur de fluier, poate naste controverse sau diverse etichetari, insa cadrul natural pur romanesc indus, sinceritatea mesajului, naturaletea interpretativa, uimitoarea energie degajata si nu in ultimul rand amprenta instrumentala a blockflöte-ului, care intervine cu regularitate pe parcursul piesei, fac din aceasta una dintre cele mai pretioase comori ale rock-ului romanesc. Este evident o compozitie Covaci, care si-a aratat in mai multe randuri aprecierea pentru grupul britanic Jethro Tull, care a reprezentat fara indoiala una din sursele de inspiratie de-alungul timpului. In acelasi timp piesa este si una dintre cele trei la care versurile sunt compuse de vechiul textier – Victor Carcu.
Dupa inca o repriza de Lasa, lasa (nr. 4), urmeaza Anule, Hanule, o piesa care, de asemenea, este reprezentativa pentru Phoenix si care contrasteaza cu “Mugur de fluier”. De altfel pe intregul album gasim contraste: piesele usoare, calde, care aluneca in zona folk alterneaza cu piesele puternice, care emana multa energie amplificata de chitara electrica si de bas, acestea intrand in zona prog-rock sau hard-rock. Despre “Anule, hanule” putem spune ca se aseamana din punct de vedere stilistic cu piesa “Pavel Chinezu, leat 1479”, tema muzicala fiind complexa, originala iar versurile pline de fantezie si eleganta. Toate acestea imprima compozitiei (semnata tot de Covaci) o atmosfera mistica, tensionata, care tine ascultatorul incordat si atent la povestea celor “trei hoti de cai”, care “… au un ceaslov / Cu scoarte de-argint, / Timpul vremuind, / Ne-ingalbenind, / Filele-i viind, / Far’ de moarte fiind, / Cartea vietii lor / Insisi procetind.”. Chitara double-six dezvolta o instrumentatie fluida, calda, care (alaturi de bas si tobe) insoteste in mod natural tema piesei si care exploateaza din plin elementele etno-folk.
Ultima parte din Lasa, lasa (nr. 5) imbraca ritmul cel mai alert dintre toate si pregateste ultima piesa a albumului, Dansul codrilor. Fiind compozitie Kappl, calitatea ei dovedeste un grad de compatibilitate foarte ridicat al tandem-ului Covaci-Kappl, care isi va arata pe deplin valoarea in albumul urmator, Cantafabule, piesa analizata facand de altfel legatura cu acest album. Intrand in dansul codrilor, sunt amintite creaturile acestuia, de la licurici pana la “ursii cei din codrii negri”; si daca mai luam in calcul amanuntul ca “noaptea fiind pe terminate, noaptea o alunga departe…”, avem tabloul unui veritabil preludiu al “Zoomahiei, razboiul al fiarelor” (Cantafabule). Piesa este puternica, hard, cu evidente elemente de progresiv, convingatoare, captivanta, cu o instrumentatie care abunda (comparativ cu restul materialului) de solo-uri de chitara. Din acest punct de vedere aminteste de “Negru Voda” de pe Cei ce ne-au dat nume, realizand astfel puntea si cu trecutul. Asadar, intorcandu-se din nou la natura, intotdeauna complexa si cuceritoare, Phoenix intregeste inca o data conditiile unei piese extrem de reusite: instrumentatie de calitate (inovatoare pe alocuri), temeinicia aranjamentelor muzicale, vocea puternica a lui Baniciu care accentueza mesajul si simturile, text interesant, care balanseaza in mod subtil, incantator.

   Albumul Mugur de fluier se inscrie deci in acel concept de muzică rock de inspiratie folclorică sau etno-rock, deschis de Phoenix insasi, care caracterizeaza prima parte a anilor ’70, emanand (parca mai mult decat oricare alt produs din acea perioada) eleganța, fantezie originala, încrucisare de traditii, spiritualitate, toate asezate cu grija intr-o poezie lirico-mistica fara egal in muzica rock romaneasca. In plus, instrumentatia este puternică, diversa, realizata cu resurse inovatoare, sunetul fiind de o caliate superioara albumului precedent. Chiar daca mai putin progresiva decat celelalte lucrari majore, materialul discografic trimite un ecou puternic spre trupele de etno-rock, folk-rock sau de rock progresiv romanesti, pentru care Phoenix vor reprezenta cu siguranta o influenta majora. Dintre formatiile care au rezonat cu Mugur de fluier putem aminti Semnal M, Celelalte Cuvinte, Dirty Shirt sau chiar Ad Hoc sau Corbul, infiintate de curand.

… si dupa ce am savurat Mugur de fluier, parca totul este pregatit pentru inca un produs marca Phoenix. In anul urmator avea “sa se iveasca” Cantafabule, unul dintre cele mai reusite albume romanesti de rock progresiv din toate timpurile.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi afisata.