Recenzie album Phoenix 1972 Cei ce ne-au dat nume

Home Recenzii Albume Recenzie album Phoenix 1972 Cei ce ne-au dat nume
Recenzie album Phoenix 1972 Cei ce ne-au dat nume

Album Phoenix 1972 Cei ce ne-au dat nume

Ciclul Anotimpurilor

  1. Preludiu:
  2. A oilor – prelucrare folclorica Nicolae Covaci
  3. Jocul timpului – Nicolae Covaci
  4. Primavara:
  5. a) Introducere – prelucrare folclorica Iosif Kapple
  6. b) Paparuga – prelucrare folclorica Nicolae Covaci
  7. Vara – Nicolae Covaci / Victor Carcu
  8. Toamna – Nicolae Covaci / Victor Carcu – George Toparceanu
  9. a) Iarna – prelucrare folclorica Nicolae Covaci – Iosif Kapple / Victor Carcu
  10. b) Jocul caprelor – prelucrare folclorica Nicolae Covaci
  11. Nunta – Nicolae Covaci / Victor Carcu
  12. Negru Voda – Nicolae Covaci / text popular
  13. Pseudo Morgana – Nicolae Covaci

 

Componenta:

  • Nicolae Covaci (chitara solo, double six, fluier, percutie, voce)
  • Mircea Baniciu (solist vocal, double six, percutie)
  • Iosif Kapple (chitara bas, vioara, percutie, voce)
  • Costin Petrescu (baterie)
  • Valeriu Sepi (percutie)

   Despre coperta: Reprezentare artistica a pasarii Phoenix. Fara indoiala una dintre cele mai reusite coperti de album realizate in Romania. Autorul este Valeriu Sepi, membru al formatiei in acea perioada si coleg de facultate cu Covaci la Arte Plastice. Intrucat materialul a fost conceput ca dublu-disc, ulterior imprimandu-se ca disc simplu, pe interior este si imaginea unei frize sculptate de Nicu Covaci într-un mal de lut împietrit al Timişului.

   Albumul Cei ce ne-au dat nume este primul LP al formatiei si probabil prima productie importanta din rock-ul romanesc. Parcurgand cronologic istoria rock-ului autohton, acest produs surprinde, vibreaza, da forma si culoare mesajului, care devine autentic si fluid. Este evident faptul ca cei care au creat acest album au fost adevarati temerari, care au dat dovada de mult curaj prin prelucrarea folclorului. Acestia au propus o noua viziune, cu noi mijloace de expresie, corespunzatoare noului continut artistic. Iar cheia a fost sinteza, contopirea folclorul romanesc autentic cu formele de exprimare ale unei opere rock.

   Identificarea drumului si parcurgerea acestuia nu a fost deloc simple. Nicu Covaci povesteste despre reticenta pe care o capta din toate mediile din jurul sau. O parte din membrii trupei nu erau de acord cu ideea de folclor. Indoiala pusese stapanire si greu avansau in aceasta idee, a schimbarii si a abordarii filonului folcloric, prin muzica rock. In vest intoarcerea la radacini, la folclor reusise iar cel mai important exemplu era Jethro Tull. Citatul ce urmeaza din cartea “Phoenix, insa eu … “ scrisa de Nicu Covaci, este foarte elocvent in acest sens: Intentia mea a fost clara de la inceput, dar drumul nu fusese batut de nimeni inainte, asa ca nu stiam daca voi reusi sa transform conceptul in realitate. Am insistat, iar rezultatul s-a concretizat in ceea ce se poate numi “stilul Phoenix”. Sinteza, imposibila, dupa unii, s-a materializat. Muzica noastra este moderna pentru ca isi are izvorul in muzica precrestina, in muzica folclorica de traditie, dar este exprimata cu mijloacele si intensitatea artei modern, cu cele mai noi realizari tehnice si cu forta si energia de care suntem capabili. (Phoenix, insa eu … – Nicolae Covaci, Editura Nemira 1994, pag. 228).

   Cu ajutorul unor prieteni ai trupei de la momentul acela (de ex. Florian Motu Pittis, Mircea Florian sau fratii Ursulescu), Covaci si Ioji Kapple au intrat in posesia unor benzi care contineau muzica romaneasca precrestina cu datini si obiceiuri (stra)vechi. Studiul acestora a dus la intrepatrunderea de elemente care presupunea redimensionarea modalitatilor de abordare si in final la identificarea si conturarea unui ciclu. A rezultat astfel o opera rock autentica, plina de continut si savoare.
Cei ce ne-au dat nume a fost conceput ca un ciclu, urmând perindarea anotimpurilor dintr-un an. Începutul îl făceam prin nişte melodii consacrate înmormântării, cu datinile de înmormântare, simbolizând îngroparea unui ciclu trecut. Treceam în primul anotimp, cântând câteva piese inspirate din ritualuri de primăvară, cântece de vară, de toamnă, de iarnă, colinde şi terminam cu punctul culminant din evoluţia unei generaţii, cu nunta. Apoi, sugeram trecerea şi continuarea ciclului la nivelul următor, reluat cu datini de înmormântare. (Phoenix, insa eu … – Nicolae Covaci, Editura Nemira 1994, pag. 223).

   Din pacate cenzura de la acel moment, chiar daca a avut ca “material de lucru” o prelucrare a folclorului national, a “ciopartit” masiv compozitia. Paradoxal este faptul ca a fost taiata inclusiv piesa care dadea numele albumului (Cei ce ne-au dat nume) … Fiind nevoiti sa renunte la o parte din piese si avand in vedere ca materialul era conceput ca un tot unitar, cu capitole bine conturate si asezate in ceea ce se dorea o opera rock , Covaci si Kapple au fost nevoiti sa regandeasca albumul. Noua provocare pentru ei a fost sa regaseasca acea linie centrala care sa lege piesele, sa transpuna in acelasi mod unitar mesajul, dar, in acelasi timp, sa pastreze autenticitatea si imaginea arhaica. Rezultatul fost impartit in patru capitole (cate doua pe fiecare parte): Ciclul anotimpurilor, Nunta, Negru Voda si Pseudo-Morgana.

   Ciclul anotimpurilor debuteaza intr-un cadru de meditatie, prin preludiul instrumental A oilor (prelucrare a unei datini de oierit din Maramures) si Jocul timpului (compozitie Nicu Covaci). Ritmul grav si apasat ne pregateste parca pentru ce va urma, fiind sustinut de chitara, bas si fluier, ultimul avand darul de a induce bocetul unui final de ciclu.
Piesa Primavara, compusa din Introducere si Paparuga, trezeste la viata atmosfera, anuntand parca un nou inceput. Instrumentatia este coerenta, aranjamentele fiind clar construie si delimitate. De mentionat la “Introducere” (fiind o prelucrare folclorica a lui Josef Kappl) este si un scurt dar reusit solo de bas. “Paparuga” reprezinta prelucrarea unei datini de primăvară banateana, la care ritmul este de folk-rock, chitara fiind secondata de instrumente de percutie, bas si toba.
Urmează, in mod firesc Vara, prima piesa de pe album ale carei versuri sunt ale lui Victor Carcu, o piesa plina care ilustreaza foarte frumos cadrul natural al verii. Versurile, care au un aport substantial, sunt amplificate de instrumentatia foarte potrivita. Din nou basul lui Kappl este creativ si foarte prezent.
Succesiune epica ne conduce la piesa Toamna, tot o compozitie Covaci, care ramane la ilustrarea aceluiasi cadru natural, versurile fiind o combinatie Victor Carcu – George Toparceanu. Limbajul muzical se schimba in ton cu mesajul, bucuria primaverii si culoarea verii fiind inlocuite cu “… Miristi galbene-n lumina,/ Araturi ca de carbine/ Si mohoare de rugina…”.De data aceasta solo-ul este de chitara, accentuand parca atmosfera care devine din ce in ce mai rece, mai mohorata.
Inevitabil se ajunge la Iarna, o noua prelucrare a unei datini de iarnă. Se utilizeaza masurile alternative, textier fiind tot Victor Carcu, care raspunde intr-un mod foarte potrivit unei linii muzicale pretentioase. Inainte de a vorbi despre piesa „Jocul caprelor” (instrumentala), trebuie remarcata vocea lui Baniciu, pe ton grav, baritonal, sustinand in mod exceptional primul material discografic la care participa.
Jocul caprelor   este tot o prelucrare a unei datini de iarnă, in care basul alterneaza cu o serie de instrumente de percutie, reproducand sunete care ne amintesc de ritualul colindatului. De altfel atunci au fost confectionate si celebrele capre de lemn ale lui Valeriu Sepi, care de cele mai multe ori vor insoti trupa in concertele ce vor urma. Astfel se incheie capitolul 1, la care compozitia este densa si echilibrata, relatia culoare vizuala – culoare sonora devenind esentiala si deschizand noi perspective.
Capitolul al II-lea este reprezentat de piesa Nunta, produsul aceluiasi cuplu Covaci – Carcu (compozitor-textier), o compozitie reprezentativa pentru formatie de-alungul timpului. Este un moment cu accente puternice, care pastreaza totusi spiritual arhaic si care intregeste ciclul, nunta reprezentand un nou inceput de drum. De aici decurge necesitatea gasirii unor cat mai variate si adecvate mijloace de transpunere muzicala a ritualului nuntii, sustinute in mod unitar de instrumente.
Faţa B a discului găzduieşte două piese, una de 15 minute iar cealalata de aproape 7minute. Daca exista o piesa care nu a lipsit niciodata de la vreun concert Phoenix, dupa 1970, aceeea este Negru-Voda. Prelucrarea folclorica a baladei cu acelasi nume este un bun prilej de etalare a instrumentelor, de intercalare a solourilor de chitara si bas, interferate foarte inspirat de tobe si vioara (executata de Kappl). In privinta soloului de chitara, acesta reprezinta momentul de forta al albumului, accentuand dramatismul si dominand paleta de nuante care se succed cu regularitate pe tot parcursul piesei.
Ultima compozitie, Pseudo-morgana, pastreaza intensitatea si atmosfera incordata. Aria dinamica a piesei tradeaza preferinta compozitorului spre unitate si armonie. Putem spune ca piesa inchide cercul deschis de “A oilor” si “Jocul timpului”, dar deschide in acelasi timp perspectiva unui nou ciclu. De mentionat este si faptul ca aceasta piesa a fost inclusa pe coloana sonora a filmului Nemuritorii, in regia lui Sergiu Nicolaescu, fiind foarte bine aleasa in dinamica peliculei. Si daca tot am adus vorba despre filmul din 1974 la care Phoenix contribuie in mare masura la coloana sonora, trebuie mentionat faptul ca aici regasim si piesa Cocosii negri, care (in mod paradoxal) nu a fost imprimata pe album, fiind cenzurata. Din fericire aceasta va face parte din set-list-ul formatiei in unele serii de concerte, la mai bine de 30 de ani de la compunerea acesteia.

   Prin Cei ce ne-au dat nume se deschidea un nou drum in muzica romaneasca, neexploatat poate suficient de bine. Trupa Phoenix insasi se afla, cu acest album, la un inceput de ciclu, care va continua cu Mugur de fluier si va ajunge la apogeu, din punct de vedere compozitional, cu Cantafabule. Nicu Covaci marseaza, de altfel, pe aceasta idee in cartea sa:
La Casa de Cultura a Studentilor (n.r. din Timisoara) s-a prezentat pentru prima oara “Cei ce ne-au dat nume”, concert in care s-a cantat o muzica ce in tara nu se mai auzise niciodata. Se deschisese un drum nou. Eram constient de asta, fara falsa modestie, eram convins ca sparg niste bariere, lucru care va folosi multora ce se vor bucura sa urmeze o cale libera. (Phoenix, insa eu … – Nicolae Covaci, Editura Nemira 1994, pag. 223).

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi afisata.