Interviu Eugen Mihaescu

Home Interviuri Interviu Eugen Mihaescu
Interviu Eugen Mihaescu

Eugen Mihaescu

O viata cu Krypton … pe Axa Project

Una dintre trupele de referinta, cand ne gandim la rock-ul anilor ’80-‘90 in Romania, este fara indoiala Krypton. De la Formatii Rock vol. 7, cu “Camasa pacii” sau “Fata morgana” pana la part 2 a Guitaromania, trecand in 30 de minute … Fara teama prin opera rock Lanturile dar si prin zona de Comercial, se contureaza evidenta unei cariere desavarsite a chitaristului Eugen Mihaescu. Departe de a-si spune ultimul cuvant in muzica, Eugen este unul dintre acele exemple marcante in muzica autohtona, care, facand fata multor valuri pre si post decembriste, s-a adaptat vremurilor, reusind sa faca din compromisuri oportunitati, pastrand calitatea la nivelul cel mai ridicat.
Cu un optimism molipsitor si cu convingerea ca Dumnezeu are intotdeauna grija de echilibrul din viata noastra, pe toate planurile, Eugen si-a aratat fara rezerve disponibilitatea de a jalona alaturi de noi prin bogata sa cariera, dar si prin credintele si valorile sale.

Romania Rock: Eugen, intram direct in subiect. Care este prima ta intalnire cu muzica?
Eugen Mihaescu: La varsta de 6 ani parintii mi-au cumparat o pianina, pe care au gasit-o la un pret foarte bun cu ajutorul unchiului meu, care era profesor universitar, savant cu renume de rezonanta internationala, academicianul Eugen Macovschi. Acesta este contextul in care am inceput sa studiez „si albele si negrele … ca la sah” si m-am imprietenit cu tot ceea ce inseamna armonicele acestor note. Dar, stand mai mult la bunici, la Petrosani, pentru ca parintii mei erau foarte mult timp plecati din tara, eu a trebuit sa ma apropii de un instrument pe care sa il pot lua cu mine atunci cand ma deplasam; de exemplu pana la Cabana Rusu, pana la Lupeni, pana in Vulcan. In plus, la varsta aceea eram in perioada de studiu, nu pot spune ca aprofundasem deja instrumentul. Si invatam ce inseamna mi-si-sol-re-la-mi. Armoniile, intervalele le-am invatat putin mai tarziu cu profesori pe care i-am cunoscut tot prin implicarea parintilor mei. Ei si-au dorit foarte mult sa studiez un instrument chiar daca nu au avut acest proiect cu mine vizavi de tronsonul meu in viata … sa fac muzica. De altfel, tata fiind tenor liric la Teatrul de Opereta Ion Dacian, ar fi trebuit sa imbrac haina lui si sa merg in aceasta directie, dar pentru ca prea multe bucurii nu i-a adus meseria in sine, a zis sa nu imi deschida usa spre maretia aceasta a artelor muzicale.

Romania Rock: Cand ai inceput sa studiezi chitara, ai luat lectii sau ai fost autodidact?
Eugen Mihaescu: Am luat lectii de chitara inca de la momentul cand am hotarat sa invat acest instrument. Prima data am studiat cu un student al mamei mele, mama mea fiind lector universitar la Biochimie in Bucuresti. Numele lui este Andrei Ciobanu, daca nu ma insel … si s-a oferit sa imi predea lectii de chitara. Probabil nu era foarte bun la invatatura si mama il trecea datorita lectiilor de chitara cu mine. Glumesc … evident. Era un tip foarte misto, avea si o trupa in care canta si … el m-a invatat tabloidul armonic. Era un foarte bun pedagog… chiar l-am iubit. A avut asa de multa rabdare cu un nebun ca mine… spun asta pentru ca in perioada aceea imi era gandul mai mult la fotbal decat la muzica. Asa am inceput sa ma apropii de acest instrument. Dupa care l-am descoperit pe Dan Andrei Aldea … Regele Dan Andrei Aldea, cum ii spun eu.

Romania Rock: Este stiuta pasiunea ta pentru Dan Andrei Aldea …
Eugen Mihaescu: Nu este doar o pasiune … este o Biblie. Este si Vechiul si Noul Testament… si pentru mine asa va ramane pentru ca sunt un om credincios.

Romania Rock: Pentru ca tot am ajuns in acest punct, te rugam sa ne destainui chitaristii care te-au influentat de-a lungul timpului.
Eugen Mihaescu: Foarte rar am primit aceasta intrebare in decursul anilor … Am fost influentat in primul rand de Dan Vladimir Andrei Aldea … iar cand l-am atins chiar am zis ca am pus mana pe Dumnezeu. Imi doream sa invat jumatate din jumatatea lui. Mi-au mai placut Sorin Chifiriuc, Dan Badulescu, Ladislau Herdina, Vivi Rebciuc. Pot spune ca am crescut mai repede aproape de ei si mai departe de Tony MacAlpine, Joe Satriani si Steve Vai care au venit mai tarziu, intre timp eu trecand si prin culoarul new-wave-ului, placandu-mi foarte mult Fisher-Z si multi alti reprezentanti ai genului. Dar daca ma gandesc la anii aceia de trista amintire (anii ’80), cand puneam atat de greu mana pe un vinil sau pe partituri … Eu, de altfel pot spune ca nu am crescut cu Beatles, am crescut cu Rush… si daca ma intrebi ce mi-as fi dorit sa cant toata viata, raspunsul meu ar fi Rush. Dar… eu m-am nascut in Romania, unde noi am stiut de Coca-Cola la 22 ani, pe cand ei stiu de la 2 ani… si aici vorbim si de culoare, de amprenta, de nuanta, de stil; nu era pregatit publicul nostru pentru masuri mixte, masuri compuse … pentru progress-ul respectiv. Probabil ca dintr-o sala de concerte din acei ani, poate doar 15% intelegeau la acel moment ceea ce mi-as fi dorit sa cant. Si atunci incercam o punte catre public, sa-i ofer ceea ce imi place si ceea ce se putea digera usor, dar la un mod de a ambala muzica foarte frumos in sensul ca incercam combin un progressive melodic cu nuante de new wave. Altfel spus, inchizand aceasta paranteza, mi-a placut foarte mult (asa cum am mai spus) Tony MacAlpine, pe care l-am descoperit inaintea lui Malmsteen pentru ca am avut „maximum security” si am facut rost de partituri, evident platite, incepand sa studiez arpegii, mixolidian, frigian, ligian … toate modurile posibile din muzica. Completez lista influentelor cu Vinnie Moore si in general vorbesc de chitaristi dintr-un palier care si azi este foarte sus, mai ales ca s-a acumulat si experienta, oameni care chiar au scris istorie in rock-ul universal acele note care sunt nemuritoare si au dat nastere unui stil – neoclasic. Acest stil l-am imbratisat si eu si asta am facut cu Krypton putin mai tarziu.

Romania Rock: Ramanand in aceeasi perioada si anume inceputul anilor ’80, te rog sa ne prezinti contextul in care Krypton apare pentru prima data pe un disc – Formatii rock – vol. 7.
Eugen Mihaescu: Despre Formatii rock – vol. 7 de mentionat in primul rand este faptul ca suntem prima trupa care a inregistrat 4 piese: Avertisment, Fata morgana, Camasa pacii si Timidul. Pana la acel moment, pe seria „Formatii rock” respectiv „Formatii pop”, trupele au fost prezente cu o singura piesa sau, daca nu ma insel, cu maxim doua. Pentru noi acest fapt a reprezentat un alt punct castigat. La acel moment castigasem deja marile premii la festivalurile care existau atunci. Inainte sa iti vorbesc despre componenta trupei, fac o paranteza si vreau sa iti povestesc ca de curand m-am intalnit cu George Lungu, primul basist al trupei, cu care am fost coleg de banca la Scoala Generala nr. 191 din Bucuresti. Alaturi de acesta proiectul Krypton ii mai cuprindea pe Mihai „Misu” Rotaru la baterie si pe Gabi Golescu, care a plecat in SUA, s-a intors in tara dupa 20 de ani, a cantat cu VH2, iar in prezent are propriul proiect. Aceasta a fost prima componenta a formatiei cu care pot spune ca am avut un real succes. De asemenea, in acea perioada am cantat si cu Liviu Pop, unul dintre cei mai mari tobosari pe care i-am avut care azi canta cu marii grei in SUA.

Romania Rock: Eugen, un lucru pe care l-am observat, de altfel foarte important este ca tu ai ramas in legatura cu fostii componenti Krypton, care nu sunt chiar putini (trupa avand destule schimbari de componenta, asa cum de altfel s-a intamplat la majoritatea covarsitoare a formatiilor romanesti sau probabil chiar la toate), creandu-se astfel o familie Krypton. Evident ca sunt si exceptii dar care, dupa parerea mea, nu fac decat sa intareasca regula.
Eugen Mihaescu: Eu cred ca acest fapt este normal. Artistii care au trecut printr-o trupa trebuiesc recunoscuti si amintiti de cate ori se iveste ocazia pentru ca acestia au pus umarul la infaptuirea si dezvoltarea Krypton. „Medicamentul” nostru este muzica … si daca muzica ne-a unit inseamna ca suntem niste oameni sanatosi si incercam sa oferim cat mai mult celor care ne asculta.

Romania Rock: Asadar motivele despartirilor au fost strict legate de muzica, de ordin stilistic sau au fost emigrari, probleme de familie, etc. Nu a fost cazul altor gen de probleme, asa cum regasim la destule trupe autohtone importante. Asa este?
Eugen Mihaescu: In principiu ai dreptate. Exact ca o familie suntem si m-as bucura sa incercam sa facem 40 de ani de activitate cand ne-o suna si noua ceasul si sa-i aducem pe toti cei care si-au pus amprenta la construirea acestei „case” Krypton, cum o numesc eu. Si sunt multi. Nu ii amintesc acum pentru ca exista pe media, pentru cine doreste sa parcurga componentele formatiei in timp. Si noi am avut o rascruce de drumuri sau de vanturi, apropos de Emily Bronte si este foarte important sa te gandesti ca daca tot esti la un macaz al vietii nu trebuie sa il scuipi pe cel care a cladit langa tine. Ti-ai dat mana, spui un „servus” si pleci pentru ca nu stii niciodata ce iti rezerva viitorul. Poate suna din nou clopotelul si poti fi din nou alaturi de un om pe care l-ai jignit sau despre care ai vorbit urat si din nou esti pe scena. Si sa stii ca am vazut multe situatii in bransa noastra. Facand o paranteza, iti povestesc ca la un moment dat chiar am facut emisiuni la Antena 1 (de exemplu „Zebra”) si tin minte ca mi-am dorit sa fac primul MTV in Romania, dar acolo trebuia sa vii sa canti unppluged si am ajuns la concluzia ca cei care stiu cel mai bine chitara sunt chitaristii din folk; asa mi-am dat seama ce inseamna un algoritm verbal, un algoritm intelectual … pentru ca ai nevoie de biblioteca … ca nu e suficient sa stai cu chiatara in mana dar sa nu stii ce inseamna dubla panatie. Nu vreau sa alunecam intr-o alta latura … departe gandul de a ma crede superior, iti spun doar ce concluzii am tras eu in urma acestor experiente. Nu ma feresc sa spun ca pentru mine conteaza omul inainte de scena.

Romania Rock: … si asa facem paralela cu Dan Andrei Aldea, care a fost mai intai folk-ist si dupa aceea rocker … nimic nu e intamplator.
Eugen Mihaescu: Da, asa este … nimic in viata nu e intamplator. Revin la ideea ca cel mai important lucru, cand te asezi la un drum, indiferent de domeniu, de activitate, sa vezi un tel, sa vezi o lumina, sa vezi un varf … un Everest. Sa simti cum pleci de aici, din lunca Dunarii si sa iti doresti sa il atingi; macar o data in viata. Eu … si in numele meu vorbesc acum … am fost si sunt un om iubit de Dumnezeu. El mi-a dat aceasta mare bucurie: sa ating cu degetul varful. Mi-as dori tot timpul sa fiu acolo, dar in viata de zi cu zi stii si tu foarte bine ca sunt valuri, valuri. Uneori vin si tsunami-uri, care te lovesc foarte tare. Dar, daca esti un om cu mentalitate de invingator, un om puternic, asta nu inseamna ca nu trebuie sa mergi mai departe. Din contra, acel tel trebuie sa ramana pentru tine, indiferent de ce se intampla. Eu asta incerc in fiecare zi … sa ma autodepasesc. Si asta le spun si celor care sunt in cercul meu de prieteni, de colegi, de tineri viitori chitaristi. In fiecare zi trebuie sa studiezi pentru ca este o relatie cu Divinitatea, pentru ca, de multe ori, din multele ore de studiu se nasc marile poezii: piesele. Dupa ce ti-ai terminat programul de studiu, pleci victorios spre ceea ce ai tu de facut pentru ca ai o implinire cu tine. Iti spui de fapt: „… azi am avut o zi foarte buna, mi-am predat, am construit, m-am revigorat, am un alt tonus.”. Eu chiar simt ca studiul si muzica ma mentin in viata. Nu de putine ori primesc un telefon de la prieteni care ma solicita in diverse alte activitati sau pur si simplu la o bere si le raspund ca pot da curs invitatie doar dupa studiu. Asta sunt … sunt bolnav daca nu studiez, daca nu compun, daca nu orchestrez. Aceasta este pentru mine chintesenta vietii. Niciodata nu am stat cu ochii pe ceas, sa treaca timpul, sa se termine programul, pentru ca simt ca trece timp din viata mea.

Romania Rock: … in fond, aceasta este explicatia pentru uriasa ta activitate in muzica …
Eugen Mihaescu: De aceea si caut sa ma autodefinesc; pe langa Krypton sa mai fac o „Guitaromanie”, o „Axa Project”, accept sa merg sa cant ca invitat in diverse ipostaze… de exemplu cu trupe de blues si nu numai.

Romania Rock: Un aspect pe care eu il gasesc foarte interesant la Eugen Mihaescu este acela ca ai fost si esti foarte pasionat de rock progresiv (ai pomenit de Rush si de Pink Floyd mai devreme), ai vorbit la un moment dat de heavy metal (Judas Priest, Deep Purple …), acum spui de blues … si totusi tu ai facut new wave.
Eugen Mihaescu: Am facut new wave, am facut si fac genul de rock pe care criticii de muzica il pot cataloga drept power rock … si sa nu ne ferim si de acea eticheta pop-rock, pentru ca a fost o perioada in etapa Krypton cand am lucrat cu Razvan Fodor si a trebuit sa scriu pe calibrul si identitatea lui … de la par pana la ambitus. Si atunci m-am gandit ca nu pot canta o piesa gen Joe Lynn Turner sau Ozzy Osbourne sau Dio … cu toate ca prin ADN-ul meu asta curge. Atunci a trebuit sa ma duc pe latura pop-rock si eram mai difuzati pe toate posturile decat „Mira” tarii, pentru ca eram foarte comerciali. Ulterior m-am indepartat de acest segment pentru ca nu ma regaseam.

Romania Rock: Da, dar probabil a fost o etapa in care ai tras anumite concluzii, te-ai convins de anumite aspecte si cu siguranta a avut rolul ei.
Eugen Mihaescu: De fapt, pentru mine, a fost ca un pariu. Mi-am pus intrebarea: „pot sa scriu si comercial la un nivel ridicat?”. De aceea primul album din identitatea noastra discografica si mai exact din acea perioada a fost intitulat „Comercial” pentru ca avea o haina comerciala si pentru ca aveam un solist comercial, atat vizual, ca atitudine cat si melodic.

Romania Rock: Daca tot am ajuns in acest punct, ai un album preferat dintre cele trei pe care Krypton le-a lansat in acea perioada, cu Razvan Fodor?
Eugen Mihaescu: “Lanturile”  … mai si glumim … dar, daca tot eu sunt vinovatul principal pentru aceste trei albume … nu pot spune ca tot ceea ce am scris eu in acea perioada coreleaza cu un „0” absolut, pentru ca de fapt tot eu sunt acolo dar pe alta platforma. Daca ar fi sa ma clonez si sa ma vad in acelasi tablou si pe acest palier al pop-rock-ului versus rockerul Eugen Mihaescu, as alege a doua varianta pentru ca aceasta este identitatea mea. Eu asa am crescut, cu Rush, MacAlpine si asa mai departe … nu am crescut cu muzica pop si cu zona comerciala. Eu nu am nevoie de palme, eu insa cred in istorie … doar ea imi poate da palme. Cu toate ca publicul te incalzeste si iti plateste facturile. Daca ai o justificare si poti sa vezi ca un om intelectual sau ca un investitor, indiferent ce afacere ai face, trebuie sa vezi in timp. Mie acest timp imi naste un mare semn de intrebare. Cum am zis mai devreme, pe mine daca istoria ma recunoaste inseamna ca nu am trecut cu mainile in buzunare prin viata mea. Si inseamna ca eu, inaintea faptului ca sunt cineva in fata Mariei sale Publicul sau a ta, sunt mare in fata mea, inseamna ca mi-am gasit o personalitate, o identitate si sunt cineva. Pentru asta am alergat … si in continuare vreau sa demonstrez ca sunt cineva si ca nu ma culc pe laurii victoriei.

Romania Rock: Eugen, iti marturisesc ca de aceea sunt si eu aici, in fata ta si ma bucur ca mi se confirma acest lucru. Acum iti propun sa revenim la anul 1984 si anume intalnirea cu Dragos Docan, cu care ai si compus foarte mult si, daca nu ma insel, este de fapt singurul om alaturi de care ai compus. Consider ca este un punct foarte important pentru istoria Krypton si te rog sa ne povestesti despre acest moment.
Eugen Mihaescu: Da, este un moment foarte important. Atunci a plecat George Lungu. Am fost deschis la aceasta colaborare in ce priveste compozitia … nu vad de ce sa nu ma alaturi unei persoane care vine cu idei misto, care imi plac. Mai mult, eu ma rog sa vina alaturi de mine. Pornind de la Lennon-McCartney s-a dovedit ca acest tablou este foarte constructiv pentru ca este o colaborare si in acelasi timp un concurs iar acestea sunt doua aspecte primordiale in viata unui artist … sau a unui sportiv. Daca ai alaturi de tine, in echipa, un coleg care este la fel de curtat de alte cluburi si primeste numai 10 pe linie si de la critici si din vestiar si de la antrenor, vrei sa il depasesti; in acelasi timp nu il parasesti ci cauti sa faci ceva impreuna. Revenind, am spus ca pleca George Lungu … el de fapt pleca din muzica, in fond nu putea tine pasul. Si iarasi spun: Dumnezeu iti da cam ceea ce considera El, nu ceea ce vrei tu. Sigur ca poti castiga niste pariuri… in primul rand cu tine insuti pentru ca filozofia este foarte simpla: iubesti ceea ce faci, atunci primesti. George a fost corect cu mine si mi-a spus ca nu mai poate tine pasul cu noi, pentru ca are alt itinerariu in viata si trebuie sa zboare. I-am zis ca este in regula si am inceput cautarile. In perioada aceea mergeam la multe festivaluri si luam toate premiile mari. Astfel, la un festival de rock l-am intalnit pe Dragos Docan, care canta cu Grafiti, o trupa de jazz-rock foarte buna, in care mai evoluau Sorin Raicovescu si Eugen Nichiteanu. Dragos Docan era exact ceea ce mi-as fi dorit eu, el fiind unul dintre cei mai buni basisti in perioada respectiva, recunoscut astfel in bransa, dar mai ales din zona jazz-rock-ului. I-am propus sa vina la Krypton. A fost de acord; zis si facut si cred ca a fost un element de implinire si la adresa lui. Si-a facut bagajul in 24 de ore si s-a urcat in barca Krypton. Din acel moment am putut scrie si altfel de partituri, nu numai in optimi. Puteam sa-i scriu lui Dragos si secvente de unisoane, mai complicate si mergeam astfel spre ce imi doream eu sa realizez ca muzician, pentru ca aveam un basist care dincolo de instrument era si muzician.

Romania Rock: A fost o conjunctura perioada in care Dragos Docan a fost si solist vocal in sensul ca a suplinit acest rol pana la momentul gasirii unei persoane potrivite pentru acest rol?
Eugen Mihaescu: Da, este adevarat. A fost doar pentru acea perioada in care nu aveam un solist vocal. Era momentul ca urma sa inregistram „30 de minute”, am facut un casting, sa ii spun asa, dar nu am gasit persoana care sa ne placa. Atunci Dragos a zis „ok, propun sa cant eu si cu vocea”. M-am gandit atunci ca pentru imprimat albumul era ok, dar ce facem in cantari, pentru ca erau, cum am zis, partituri mai grele fata de ce cantasem cu George Lungu. Asa ca am inregistrat albumul cu Dragos la voce si am continuat sa cautam un solist vocal, pentru ca ti-am vorbit in prima parte a interviului despre Everest si nu mai eram singur in trupa care isi dorea acest varf, acum mai era si Dragos. Atunci ne trebuia un solist cu greutate … cu ambitus puternic si cu armonice. Si acesta este drumul spre Gabi „Gurita” Nicolau. Dar inca nu am ajuns cu povestea noastra in acel punct. Asadar am inregistrat atunci albumul „30 de minute” cu Dragos Docan la voce si bas, Niki Dinescu (Dumnezeu sa il odihneasca) la baterie, care plecase de la Iris si venise la noi … si, o sa razi, Cristi Sandu, chitaristul de la Timpuri Noi, a doua chitara. Cristi, pe care il consider un om, un chitarist si un muzician de exceptie, a venit la noi doar pentru acest album, dupa care am facut un turneu prin tara impreuna si imediat dupa s-a intors la Timpuri Noi.
Romania Rock: Din nou vorbesti despre un exemplu din acel grup de muzicieni care au trecut prin Krypton si o faci cu respect si recunostinta …

Eugen Mihaescu: … pai nu pot sa vorbesc altfel; stii cum e … daca tu canti cu mine si apoi trec niste ani si vorbim dupa la modul ce misto a fost atunci, dar sa zicem ca apar jigniri sau rautati, de o parte sau de alta, atunci, prin deductie logica nu inseamna ca eu ma jignesc pe mine insumi … pentru ca eu am cantat alaturi de acel om. De ce sa nu recunosc valoarea unui om care vine alaturi de mine si ducem greul impreuna, pentru ca nu a curs intotdeauna numai miere si lapte.

Romania Rock: Asa este… mai ales in anii aceia. Ajungem acum la colaborarea cu Cenaclul Flacara. In ce perioada s-a intamplat, cum a fost atunci si cu ce sentimente ati iesit din Cenaclul Flacara?
Eugen Mihaescu: Da, a fost un episod in viata trupei… prin 1984-1985 s-a intamplat. Am plecat cu ei in turneu, prin tara … si pot spune ca ne-am bucurat si noi de nebunia aceea si am fost foarte bine primiti peste tot. Uitandu-ma spre buzunar, am iesit cu sentimente foarte ok pentru ca eram un tanar implinit din acest punct de vedere. Mai implinit decat parintii mei, in conditiile in care mama era lector universitar doctor in biochimie si tata tenor liric la Opereta si amandoi castigau 4000 de lei pe luna iar noi veneam cu 7000 de lei fiecare. Gandeste-te ca eu i-am cumparat tatalui meu masina de ziua lui. Si cred ca acesta a fost un aspect important pentru toti cei care au fost in Cenaclu atunci in sensul ca a fost o bucurie sa iti poti ajuta parintii sau rudele sau sa iti cumperi scule, intr-o perioada in care stii foarte bine ce se intampla in Romania. Daca vorbim de aerul din Cenaclul Flacara, singura scena profesionista din tara, raportata la contextul respectiv, era aici. Nu stiu cine nu si-ar fi dorit sa cante in Cenaclu atunci. Era un aspect mai important decat orice canal media pentru ca plecai in toata tara si te vedeau zeci si sute de mii de oameni. Marele nostru castig al tuturor artistilor care au trecut prin fenomenul acesta a fost ca se crease o familie. Asa am devenit prieten cu Zoia Alecu, Hrusca, Seicaru, Iris, Progresiv TM … dar cu cine nu deveneai prieten … Toti erau acolo pentru ca acolo era casa noastra. Este adevarat ca era pe roti … de la Constanta la Satu Mare.

Romania Rock: Ok, nu vreau sa ajung la momentul Revolutiei din ’89 si plecarii tale in Germania, pana nu te intreb de colaborarea cu Mihaela Runceanu.
Eugen Mihaescu: Aaa, da. Ei ii placea foarte mult muzica rock, chiar daca a jucat o carte pe alta zona … normal pe undeva, avand in vedere modul cum era privita muzica pop, sau mai bine spus muzica usoara, atunci atat de melomani cat si de critici. Mihaela isi castigase deja locul pe scena romaneasca prin filingul pe care il avea, filing pe care nu il poti cumpara, nu il poti studia la nicio facultate ci doar il ai sau nu il ai. Revin si spun ca ea cocheta cu tot ceea ce insemna spatiul acesta al rock-ului. Asculta rock, de exemplu Scorpions …

Romania Rock: … interesant. Ea te-a cautat pentru a colabora cu tine?

Eugen Mihaescu: Da, tin minte ca ea m-a sunat intr-o dimineata si mi-a zis: “Eugen, as dori foarte mult sa imi compui si mie o piesa, asa cum cantati voi la Krypton, cu melodie dar sa aiba si o constructie speciala ….”. Initial ne cunoscusem la ea acasa, unde erau foarte multi interpreti de muzica pop sau usoara mai bine zis, raportandu-ne la acele vremuri. In urma rugamintii ei, am vorbit si i-am explicat cam in ce zona as vedea-o eu pe ea si asa s-a nascut piesa “Clipe ce dor” cu care am luat si premii in strainatate la Postdam, apoi la Berlin. La putin timp dupa retin ca a urmat “Pentru voi, muguri noi”, compusa de Ionel Bratu-Voicescu, care era intr-o zona gen John Waite. De altfel, pot spune ca temele melodice sunt ale mele, care au creat personalitatea, inclusiv structurile armonice de pe refren. Profesional, mi-a placut foarte mult Mihaela Runceanu. Sa stii ca am doua voci pe care le-am pus in folderul meu special de colaborari extra-Krypton: ea si Laura Stoica. Am foarte multe colaborari la activ (imi vine in minte de exemplu Monica Anghel) de care ma leaga amintiri foarte placute, dar daca ma intrebi daca am iubit vreodata doua voci din acest spatiu, pentru ca sunt legat de rock, voi raspunde Mihaela Runceanu si Laura Stoica.

Romania Rock: Laura Stoica a fost o alta voce inclinata in mod evident spre rock …
Eugen Mihaescu: Asa este, tocmai de aceea am creat acel band alaturi de care am cantat cu Mugurel Vrabete (bas), Vlady Cnejevici (claviaturi), Florin Ionescu (tobe) si evident Laura solist vocal. Sunt multe de spus la un interviu … lucruri pe care le-ai mai spus, dar de cate ori le amintesti parca le retraiesti …

Romania Rock: Ajungem la momentul 1989, an in care Razvan Lupu „Lapi” vine la voi ca tobosar si mai lipseste doar Gabi „Gurita” Nicolau din acea formula … careia ii putem spune „de aur” …
Eugen Mihaescu: Da … putem sa ii zicem „de aur” …

Romania Rock: … „Gurita” care, in mod paradoxal, ca si in cazul lui Costi Sandu, vine in Krypton intr-o perioada in care tu nu esti …
Eugen Mihaescu: Da, asa este. Eu plecasem in Germania, la Hochschule, o scoala particulara unde am studiat chitara clasica. Am fost in aceeasi scoala cu Decebal Badila dar si cu fratele lui, Ovidiu. Dupa care m-am intors in tara pentru ca eram chior in tara orbilor. Am preferat asta pentru ca acolo urma sa imi caut trupa si nu spun ca nu s-ar fi implit …

Romania Rock: … daca nu se intampla Revolutia din ’89 te mai intorceai?
Eugen Mihaescu: Mi s-a mai pus intrebarea aceasta … trebuie sa imi caut cuvintele pentru ca acolo prinsesem culoare dintr-un anumit punct de vedere, aveam 4-5 copii carora le predam chitara si evident ca imi puteam face acolo un viitor foarte linistit. Dar, pentru ca nimic in viata nu este intamplator, tot vorbind la telefon cu prietenii din tara cara ma chemau inapoi si cu parintii … eu fiind singur la parinti si urma sa ma hotarasc daca ma intorc sau ii iau pe ei cu mine acolo, am hotarat sa ma intorc. Nu am putut sta deoparte pentru ca fac parte dintr-un monolit de romani; nu folosesc cuvinte mari, eu nu sunt indoctrinat cu fals patriotism … eu chiar cred asta si am simtit o vibratie aparte cand am trecut granita. In al doilea rand, nu am avut niciun prieten in Germania; am stat in Koln si nu m-am lipit de niciun mic cu mustar… doar de o bere si numai cu germani, fapt care m-a ajutat pentru ca am fost nevoit sa invat limba intr-un timp destul de scurt. A fost o experienta, mi-a fost de ajuns, dar sa fi trait o viata mai departe intr-un mediu in care castigam bani, dar nu mai aveam bucuria de a scrie, a compune, a interpreta si sa ma apropii din nou de scena. Nu spun ca nu s-ar fi putut intampla si aspectul acesta, dar parca nu mai eram atunci atat de rabdator …

Romania Rock: … hotararea de a te intoarce in tara a fost greu de luat?
Eugen Mihaescu: … visam noaptea ca ma apuc din nou de repetat, ca ma apropii de scena, de curs sange din degete, la modul de studiu vizavi de planul meu organizatoric: compozitie, interpretare si sa ies sa cant cu band-ul si sa primesc din nou aplauze, chit ca veneau de la 30 de oameni sau de la 300.000 de oameni. Simteam ca asta m-ar bucura … Asadar, intr-un final, hotararea am luat-o usor, in mod natural.

Romania Rock: Ok, a aparut albumul “Fara teama”, in ianuarie 1990 …
Eugen Mihaescu: Da, acolo sunt 6 sau 7 piese ale mele si 3 sau 4 ale lui Dragos, sper sa nu ma insel, si o singura piesa este a lui Savu Manuel, chitarist care venise in locul meu.

Romania Rock: Marturisesc ca mie imi place foarte mult acel album. Ai o piesa preferata de pe acesta?
Eugen Mihaescu: “Am crezut in ochii tai”. O sa zici poate ca sunt subiectiv deoarece este piesa mea, dar iti spun ca nu este asta. S-a creat priza la public cu aceasta piesa si oriunde mergem este fredonata de mai multe generatii si asta este pentru mine un mare castig. Dar eu sustin ca tot albumul este ok.

Romania Rock: Despre „Lanturile” iti marturisesc ca de cate ori il ascult parca sunt incrancenat, infrigurat. In schimb, atunci cand ascult „Fara teama” sunt … fara teama.
Eugen Mihaescu: … da, pentru ca pentru „Lanturile” muza a fost luata din strada. Aceste doua albume sunt total diferite.

Romania Rock: Am ajuns asadar la „Lanturile”, unul dintre cele mai bune albume autohtone incadrate ca si „opera rock”. Aici sunt eu subiectiv pentru ca ascult cel mai mult prog rock, dar dupa parerea mea este cel mai bun album Krypton si sigur il plasez intr-un top 10 personal. Are tot ce ii trebuie si vine un foarte mare plus si anume prezenta lui Calin Nemes ca narator, revolutionar timisorean care a si decedat in 1993.
Eugen Mihaescu: Este interesant faptul ca „istoria” ne aplauda si in ziua de astazi pentru acest album si eu cred ca a fost lucrarea vietii noastre, a celor care am fost atunci in Krypton. Acolo a fost examenul nostru cel mai important.

Romania Rock: Eugen, comparativ cu celelalte albume, simti ca te-a implinit mai mult „Lanturile”, ca artist?
Eugen Mihaescu: Raspunsul meu este da. Undeva pe la inceputul acestui interviu ti-am spus ca am crescut cu Rush. Rush nu canta ceva simplu; totul este legat si se ilustreaza un tablou atat de bine definit si un pastel atat de bine nuantat incat mi-am dorit sa cant ceva asemanator sau macar spre ceea ce reprezinta Rush. Si atunci, pastrand proportiile si ratiunea si identitatea unui om echilibrat, ti-as spune ca aici am fost toti foarte bine instruiti, am dat tot din ceea ce puteam fiecare dintre noi si, asa cum am mai spus, ne-am dat examenul cel mai important, avand in vedere experienta acumulata pana la acel moment si ceea ce ne influentase pana la acel moment, vibratia aceasta divina: incepand cu King Crimson, Genesis, Kayak, Pink Floyd, Camel, Colloseum pana la Porcupine Tree si alte trupe care s-au dezvoltat in anii ’80, care ne-au imbogatit experienta intr-un alt mod.

Romania Rock: Daca s-ar ivi ocazia, ai mai fi dispus sa pornesti un proiect de asa amploare, cum a fost “Lanturile”?
Eugen Mihaescu: Trag sfori sa relansam „Lanturile” pe piata. Dar as vrea sa nu folosesc conceptul de implicare la singular si din acest motiv alerg in stanga si in dreapta pentru a incerca finantarea relansarii acestei mari regii… pentru ca acolo e o epopee. Adevarul este ca nu mai sunt aceeasi oameni; multi mi-au zis sa ii las cu patina timpului trecut. Da, pot lasa asa, cu acea patina, dar daca si pentru „Live at Pompeii” s-ar pune la cale pentru o reinterpretare, eu cred ca Pink Floyd s-ar reuni pentru asa ceva … eventual cu alta constructie.

Romania Rock: … chiar a avut loc de curand un „Live at Pompeii” dar doar in interpretarea chitaristului David Gilmour.
Eugen Mihaescu: … da, e adevarat. Asadar trag sfori si imi doresc foarte mult sa iti dau un raspuns concret, pentru ca este o perioada in care inca se mai aloca fonduri in domeniul cultural si, in acest context, este posibil sa fim sprijiniti … inca nu pot da mai multe din casa.

Romania Rock: Sunt foarte incantat de acest raspuns; exista asadar sperante …
Eugen Mihaescu: Da, in primul rand eu am speranta aceasta pentru ca am cunoscut niste oameni din generatia noastra, care au crescut cu muzichiile noastre si care au fost foarte receptivi la ideea noastra.

Romania Rock: Cum a fost la concertul „Lanturile” la Casa de Cultura din Constanta, unde ati pus la cale o regie speciala si un concept de exceptie?
Eugen Mihaescu: A fost concertul vietii.

Romania Rock: Eu nu am gasit multe date in privinta filmarii acestui concert. Au ramas imagini de atunci? Tu stii ceva in acest sens?
Eugen Mihaescu: Eu cred ca directorul Casei de Cultura din Constanta are filmarile respective. Au mai fost oameni pe tronsonul acesta al tau care au cautat acele filmari … TVR-ului i s-au acordat un colaj de 3-4 minute din cadrul spectacolului, foarte putin, dar probabil aceasta a fost intelegerea. Eu am mai vazut uneori, la momente comemorative sau ceva de genul, ca TVR-ul mai difuzeaza uneori „din bucla” concertul nostru… spre exemplu „Pozitia de drepti”, „Libertatea” …

Romania Rock: Acel concert trebuie gasit si difuzat in intregime.
Eugen Mihaescu: Da, insa inainte trebuie remasterizat. Noi asta dorim… sa refacem „Lanturile” si sa plecam cu el prin tara pentru ca atunci nu am reusit.

Romania Rock: Eugen, povesteste-mi te rog o amintire cu Laura Stoica. Ce iti vine acum in minte …
Eugen Mihaescu: Am avut concert la Targoviste cu Krypton si la final a venit o fata la noi, in timp ce dadeam autografe si a zis: „Si eu stiu sa cant… si, mai ales ca sunt aproape de Bucuresti, nu ati dori sa incercati si cu mine sa facem o piesa?”. Noi am luat-o usor peste picior, ca ne-au propus asta un miliard de gagici … pe vremea aceea eram si foarte curtati pentru ca toti eram frumosi.  … asa ca ne-am zis ca este doar o alta tipa care … stim unde doreste sa ajunga. Dar am intrebat-o daca efectiv canta. Ea ne raspunde foarte sigura pe ea: „Da, cant.”. Si cum ne strangeam noi sculele, a luat o chitara, a inceput sa cante si in momentul acela mi-a picat fisa… avea un timbru aparte, acel timbru gutural, prezenta aceea faina, dictie exceptionala, ambitus misto… si am zis: „Doamne, cum sa nu vreau sa facem o piesa-doua … .Dar cum te numesti?„, iar ea imi raspunde la fel de serioasa „Laura Stoica”. Si asa am inceput sa tinem aproape, a venit in Bucuresti si dupa un timp mi-a spus ca a cunoscut un baiat care bate toba la Directia 5 si m-a rugat sa iesim impreuna cu acesta la o cafea. Asa am iesit cu ea si cu Florin Ionescu la un restaurant chinezesc si mi-au spus ca vor sa facem o trupa, sa scoatem un album si mi-au povestit in detaliu planul pe care il gandisera. In final ne-am strans … cu Vlady Cnejevici la clape, Mugurel Vrabete la bas, Florin Ionescu la tobe si eu la chitara, din patru trupe diferite.. Dar toate acestea dupa ce deja ea era cunoscuta, pentru ca eu ii zisesem ca ii vad lumina in fata ochilor, ca Dumnezeu o sa o ajute si ca o sa ajunga departe. Ea imi tot spunea ca am fost primul om care a intors capul, atunci la Targoviste… zicea: „Eugen, ti-a lasat sculele, cablurile, pedalierele … ai venit la mine, m-ai mangaiat si mi-ai zis ca iti place foarte mult cum cant.”. Mi-a zis sa imi notez numarul ei de telefon fix, pentru ca nu erau mobile pe atunci, l-am scris si evident ca baietii se uitau invidiosi la mine dar eu tot le spuneam: „Voi nu ati auzit cum canta?”. Mi-a ramas toata imaginea aceasta pe retina si in suflet. I-am cunoscut atunci si mama dar si pe fratele ei, mi-am dat seama ca este o chestie serioasa si dovada este ca a ajuns unde a ajuns. Cu siguranta ea a avut lumina si a primit „acest aplaud” cum zice Mike Godoroja, de la bunul Dumnezeu. Mai tin minte ca ea zicea ca unul dintre factorii esentiali pentru cariera sa a fost trupa Krypton. M-a bucurat foarte mult asta.

Romania Rock: Mai imi poti da un exemplu de artist pe care l-ai descoperit tu?
Eugen Mihaescu: Da, iti pot da. Sa stii ca modestia este apanajul oamenilor mediocri. Eu imi cunosc bine nasul si pot vedea izul, nuanta, ADN-ul artistic. Si asa l-am mirosit pe Vali Vatuiu, caruia i-am zis undeva prin ’95 sa cantam impreuna. Si am avut bucuria de a canta cu Vali, in alt proiect de al meu care se numeste AXA Project. Atunci Vali m-a intrebat de ce nu cant cu Lapi. I-am spus ca nu cant cu Lapi in acest proiect doar din considerentul ca acesta este din zona heavy-metal, care este cu totul altceva. Si aici nu tine de studio, tine de filing. Si asa am facut un album impreuna. Sa stii ca m-a fascinat Vali Vatuiu. Este un fel de Merlin, de vrajitor al tobelor si percutiilor; daca inchideam ochii, pastrand proportiile, il asemanam cu Steve God, cu Billy Hoffman. Tin minte ca i-am zis ca vom incepe concertul cu un solo de tobe; s-a uitat usor neincrezator la mine, dar i-am zis ca asa vom incepe si asa a fost. A iesit extraordinar… am castigat publicul din prima secunda. Au urmat apoi temele respective de pe albumul “No Comment”, care pot fi ascultate pe pagina mea AXA Project. Dincolo de Krypton exista si acest proiect, in care ma regasesc in zona de fusion. Ca sa conchid, iti spun ca Vali Vatuiu este un mare artist care s-a remarcat foarte tarziu, care putea ramane la acel nivel in care canta numai la nunti, botezuri … Nu avea acea incredere in el. El a avut sansa de a fi ce este azi mai tarziu decat ar fi trebuit. Eu am tot respectul pentru acest mare Merlin…

Romania Rock: Guitaromania – album solo instrumental, aparut in 1993, punct de reper in istoria rock autohtona, avand in vedere ca nu facuse nimeni pana atunci asa ceva. Ce anume te-a inspirat? Cum ti-a venit ideea?
Eugen Mihaescu: Ti-am spus ca am crescut cu Rush si o sa spun asta pana o sa inchid ochii … si cu Tony MacAlpine. Primele albume ale lui Tony MacAlpine erau in zona aceasta de neo-clasic. Am iubit muzica clasica si ceea ce se incadra in opera, opereta si muzica simfonica pentru ca aveam ghidul in casa, in persoana tatalui meu, care lucra la Opereta. El mi-a facut cunostinta cu unul dintre cei mai mari dirijori din momentul respectiv – Liviu Cavasi; imi placeau toate tablourile acelea armonice care ma duceau intr-o alta lume … dincolo de ceea ce puteam eu sa inteleg. Si cand ceva naste semne de intrebare, caut si raspunsuri. Raspunsurile au venit mai tarziu, la varsta la care se decanteaza maturitatea, cand ajungi sa si intelegi ce inseamna contrapunct, armonie, estetica melodica si tot ceea ce tine de acest registru. Toate acestea se intampla in contextul in care stii ce vrei in viata si iti propui sa te autodepasesti zi de zi. Imprietenindu-ma din ce in ce mai bine cu acest instrument pe care il iubesc si care a ramas alaturi de mine pana azi – chitara, mi-am dorit, dincolo de spatial Krypton sa-mi definesc propriul spatiu in care sa imi creez piesele mele si sa am ce spune, chiar daca acestea sunt instrumentale. Si in piese instrumentale poti crea nuante, vibratii si imagini … pentru ca in final asta conteaza. De mentionat este faptul ca aveam deja exemple, culoare create deja. Albumul a fost foarte bine primit si ma bucur foarte mult ca am fost contemporan cu Florian “Motu” Pittis, care a fost la lansare si mi-a zis ca am avut foarte mare curaj sa fac asa ceva in spatiun nostrum mioritic; m-a felicitat si a precizat ca peste ani si ani vei intra in cartea de istorie e rock-ului autohton pentru ca ai avut ceva de spus. Acestea sunt cuvinte care m-au bucurat enorm si ma vor bucura tot timpul pentru ca in fata mea am devenit cineva. Asa a inceput Guitaromania, album pe care l-am facut atunci cu Florin Ionescu de la Directia 5 si cu Mugurel Vrabete de la Holograf. Ei au fost invitatii mei la 2 sau 3 piese. In rest am facut totul singur. La Guitaromania part 2, aparut de curand, am foscut totul singur cap-coada. Si frumos a fost ca am intrat cu acest al doilea Guitaromania intr-o carte a rock-ului din Germania; asta m-a bucurat pentru ca am inaintat, am mai avansat o treapta

Romania Rock: A existat un turneu cu Guitaromania prima parte, atunci in 1993?
Eugen Mihaescu: Da… am plecat intru mic turneu. Il invitasem pe un alt mare chitarist, Cezar Zavate, care a plecat din tara intre timp; el a cantat cu Stefan Banica jr. inainte de Nicu Patoi si azi e profesor de chitara in Suedia, daca nu ma insel. Un chitarist exceptional.

Romania Rock: Trecand in alt registru … Care este parerea ta despre rock la nivel mondial? Pierde teren sau e trecut in plan secund? Unii spun chiar ca este pe moarte.
Eugen Mihaescu: Aici nu o sa comentez foarte mult. Voi spune doar ca exista trupe mari care fac turnee grandioase pe tot mapamondul si care concerteaza pe stadioane sau in sali de concerte cu casa inchisa. Primesc aplauze si sunt extrem de apreciate. N-as vrea sa ne vedem peste 5 ani si sa iti spun pe acest subiect ca nu am avut dreptate. Rock-ul nu o sa moara niciodata.

Romania Rock: Care este pentru tine top 3 chitaristi la nivel mondial?
Eugen Mihaescu: Pe locul 1, din punctul meu de vedere, este Eric Johnson. Pe locul 1 este Tony MacAlpine, pentru ca toate albumele lui sunt dumnezeiesti. In continuare, pe locul 1 este Al Di Meola. Pe locul 2 este Richie Kotzen. Cam acesta este topul meu … mie sa nu imi spui de Petrucci, de Malmsteen … De aici mai putem discuta… il mai pot pune in top si pe Mike Stern.

Romania Rock: Numeste-mi te rog 2 concerte memorabile: unul vazut de pe scena si altul vazut din public.
Eugen Mihaescu: E greu aici sa numesc unul singur … am fost pe scena langa artisti mari, am cantat langa Dan McCafferty (n.r. vocalul trupei Nazareth), am deschis concertul Uriah Heep din 1992, am cantat langa Paul Rogers, Ian Ackerman (n.r. vocalul trupei Focus). Am avut mari bucurii pe scena si pe toate le pun pe acelasi loc. Ca si concert din public … si aici este foarte greu … o sa spun 3 concerte; mai intai Bon Jovi pentru ca am fost la acest concert imediat dupa ce plecasem din tara si probabil a fost acel soc. Un al doilea concert care m-a marcat a fost Yes, la Sala Palatului in 2003; al treilea a fost Tony MacAlpine la Silver Church… o sa zici ca sunt obsedat, dar asta e… il iubesc pe acest om. Imi amintesc ca dupa acest concert am ramas ultimul in sala, eram stana de piatra. Eu il vazusem si cu 3-4 ani in urma la Sala Palatului cand am vorbit cateva minute cu el dupa concert si i-am povestit despre cateva partituri pe care le platisem in anii ’80 si anume “Maximum security”, “The world we living” si mi-a zis ca nici el nu mai stie sa le cante, la care i-am raspuns ca am eu partiturile acasa. Nu stiu daca stiai ca el a fost chitarist si clapar intr-un proiect al lui Steve Vai. Mai mult decat atat, este Maestru piano concert in Filarmonica din Edmonton; canta Prokofiev, Liest, Ceaikovski, Schubert, Schumann. Este un fenomen MacAlpine.

Romania Rock: Ce iti displace cel mai mult in Romania in ceea ce priveste muzica?
Eugen Mihaescu: Nu numai in muzica… prostia este peste tot; o vezi in toate sectoarele de activitate. In plus este si multa ipocrizie si megalomanie, pe care le atribuim celor mediocri sau superficiali. Pe toate acestea le simti ca artist pentru ca traiesti din vibratii. Daca ai foarte multi oameni din aceasta categorie in jurul tau risti ca acestia sa iti distruga aura, sa iti ia din energie. Nimic nu e intamplator. Ori iti place de un om intr-o secunda ori ti se pare antipatic. Eu cred ca am inceput sa miros oamenii … poate si datorita faptului ca am intalnit foarte multe tipologii pe acest tronson al muzicii, domeniul in care am activat eu.

Romania Rock: Te-ai simtit cu Kripton in concurenta cu alte trupe? Sau tu personal te-ai simtit in concurenta cu alti chitaristi?
Eugen Mihaescu: Consider ca in muzica nu iti pui tricou si training si alergi ca sa ajungi mai repede la destinatie; nu ne luam la intrecere cine canta mai repede … de fapt exista un numitor comun. O sa spun iar despre lumina pe care trebuie sa o vezi si ce iti da bunul Dumnezeu in viata asta de zi cu zi pana cand inchizi ochii … conteaza foarte mult ca tot ceea ce traiesti, implicarea ta pe acest pamant a fost ok iar spatiul acesta al timpului, dincolo de oameni, trebuie sa te recunoasca si sa iti dea dreptate. Altfel, inchipuie-ti cum e sa canti ca Dumnezeu la orice intrument si sa nu fii recunoscibil decat intre cei patru pereti? Sunt foarte multi, apropo de ipocrizie, megalomanie si ideea de a minti singur zilnic ca esti cel mai bun… de unde si din ce domeniu, pentru ca nu te stie nimeni. Trebuie sa scoti capul daca esti intr-adevar un om puternic si ai mentalitatea de invingator.

Romania Rock: Ne apropiem de final si ti-as propune, daca esti de acord, sa facem un exercitiu. Mai exact sa imi spui formatia ta rock romaneasca ideala, un fel de nationala; sa luam fiecare post, pe instrumente … chitara solo, bas, clape si tobe. Evident, te rog sa te excluzi pe tine si pe colegii tai din Kripton.
Eugen Mihaescu: La chitara solo este vorba despre Dan, la chitara bas l-as pune pe Vladimir, la tobe l-as pune pe Andrei si la claviaturi pe Aldea. Dan Andrei Vladimir Aldea. Cred ca ti-am zis tot. Sunt foarte multi muzicieni pe care i-as pomeni in aceasta nationala… nu m-as putea incadra in ce mi-ai cerut tu. Dar raspunsul meu ramane Dan Andrei Vladimir Aldea.

Romania Rock: Marturisesc ca imi place foarte mult raspunsul tau …
Eugen Mihaescu: … una este cand iti curge un rau prin ADN si alta e cand iti cauti niste secvente, module pe care trebuie sa le folosesti tot timpul. Iti marturisesc ca am cochetat, printre altele, cu actoria; mie mi-a placut foarte mult arta. La un momet dat m-am regasit cu Sanda Manu si cu Catalina Buzoianu si stiam ca am predilectie spre asa ceva pentru ca toate turneele cu trupa eu eram cel care de obicei intretinea atmosfera; povesteam mult, mai imitam diversi colegi… dar in final am zis ca decat un actor mediocru, mai bine in primii 10-15 muzicieni din tara. Chiar daca acum poti sa ma intrebi: bine, bine dar cu banii cum stai? Si banii sun importanti cand ii faci din propria placere. Acesta este cultul meu, biblia mea. Eu si orchestrez si compun si promovez … la mine exista un perpetuum mobile, dar iti marturisesc ca nu fac totul pentru bani. Iti spun ca pariurile cu viata mi le-am castigat. Sunt un om care ma autoechilibrez din propriile simtiri, trairi, am o relatie buna cu divinitatea si ma bucur in fiecare zi de ceea ce fac … pentru ca fac cu drag, nu stau cu ochii pe ceas. Sunt oameni care se bucura ca au trecut orele de serviciu si pleaca acasa, bucurosi ca nu a venit seful…dar acele ore se duc din viata lor, din anii lor. Eu prefer ca mai intai sa imi dau hrana sufletului, pentru ca dupa ce voi lasa carcasa aceasta voi ramane la fel de bun prieten cu Eternitatea, cu Spatiul si cu Astralul.

Romania Rock: … aceasta este chiar o lectie de viata …
Eugen Mihaescu: … este si o simt; m-a ajutat de o mie de ori. Eu cred ca vei intalni si alti colegi de-ai mei, prieteni de-ai nostri, care iti vor spune acelasi lucru: noi n-am cumparat nimic din piata, noua ne-a fost trimis.

Romania Rock: Imi poti spune un album romanesc preferat? Nu vorbim de clasamente… care e cel mai bun; daca poti sa imi spui un album de suflet
Eugen Mihaescu: Zalmoxe – Sfinx. Si un alt album ar fi Puterea muzicii – Progresiv TM.

Romania Rock: Foarte interesant! Cu al doilea recunosc ca m-ai surprins. Nu pot sa nu te intreb de Phoenix …
Eugen Mihaescu: Eu i-am spus lui Covaci mai in gluma mai in serios (pentru ca am avut ocazia sa cant si cu Aldea si cu Covaci pe scena) ca as imbraca oricand un tricou cu Sfinx. Eu am fost genul de ascultator caruia, la fel ca tine, i-a placut mai mult spatiul acesta al progress-ului. Eu am vazut in Sfinx Genesis. Genesis am ascultat foarte mult. In al doilea rand eu nu prea am fost atras de Phoenix, cu toate ca ei au facut mult mai multi fani si bani. „Poezia” aceasta aveam sa o decupez si din alte resorturi… tot muzicale, de la folclor pana la folk. Ei au venit cu o constructie noua, bine definita, cu melodicitate; piesele lor sunt foarte ok …

Romania Rock: … ce zici de albumul Cantafabule?
Eugen Mihaescu: Cantafabule este un album exceptional. Eu nu am spus ca imi displace, am spus ca sunt atras mai mult de zona progress, pentru ca, asa cum am zis, ascultam Genesis acasa si nu ascultam … Jethro Tull, de exemplu. Nu spun ca nu am ascultat deloc, … acum putem incepe sa vorbim de biblioteca, e important sa cunosti … pana in prezent. Am crezcut in zona aceasta de progress; nu imi plac chestiile facile …adica stiu clar: muzica tonala si muzica modala … este relatia care functioneaza o mie de ani. Chiar daca pe vremuri totul era analog si se tragea pe banda, stiai clar ca dupa succesiunea aceea urmeaza alta, pe cand la Aldea nu stiai niciodata ce se intampla; era tot timpul o efervescenta, o nebunie, semnale trimise de pe alta planeta. Eu si acum ascult acest disc, Zalmoxe, scos in 1978 si inca ma gandesc ca parca sunt semnale trimise de pe alta planeta, de pe alta galaxie si mai avem mult pana le putem intelege.

Romania Rock: Daca tot suntem la acest capitol, nu pot sa nu te intreb: cum a fost intalnirea cu Aldea?
Eugen Mihaescu: Apocalypse Now … Francis Ford Coppola, daca ai vazut filmul… As vrea sa iti spun o chestie… nu stiu daca esti credincios… cum ar fi sa il vezi pe Dumnezeu aici band bere cu noi? Si batandu-te pe spate: „Mosule, te-am simtit ca esti cu mine si ca ma iubesti, hai sa te pup!”. Ai mai avea cuvinte? Nu poti sa ii ceri CNP-ul, pentru ca este Dumnezeu …

Romania Rock: … aceasta este comparatia …
Eugen Mihaescu: … nu am cum sa spun altfel, nu am ce sa spun altceva. Mi-am dorit 30 de ani sa il vad. Am tot vorbit cu el, ii scriam, i-am dedicat albumul Guitaromania. Nu imi mai doream decat sa il ating.

Romania Rock: Dar te-ai intalnit tarziu cu el …
Eugen Mihaescu: Da, stii povestea lui, a fost plecat in Germania si foarte tarziu a venit in tara. Iti pot spune ca este minunat sa iti intalnesti idolii. Si mie mi se intampla prin tara sa imi zica multi pustani ca au ambele albume Guitaromania, ca sunt fani si ca doresc sa ma atinga. Eu le spun ca sunt un om normal iar ei ma contrazic. Ma bucur pt ca asta imi spune ca am insemnat ceva la randul meu. Acesta este punctul pe care eu l-am insemnat.

Romania Rock: Da si dincolo de acestea este esential sa devii inspiratie pentru ceilalti.
Eugen Mihaescu: Sa stii ca e important sa ai idoli. Sigur ca am si eu puncte exponentiale afara, de intersectie cu ratiunea de a ajunge jumatate din ceea ce au ajuns ei si deschidem aici un fisier intreg dar altceva este cand ai idolii respectivi, Dumnezeii tai, acasa.

Romania Rock: De acord. Eugen, in aceasta idee, revin la ce mi-ai spus mai devreme si te intreb ce ti-a spus Covaci atunci?
Eugen Mihaescu: Da, mi-a zis Nicu: „Muzica noastra era pentru oricine, ma.”. De acord i-am zis dar am insistat ca as alege oricand tricoul cu Sfinx. Mi-a raspuns: „Du-te-n … , cretule”  dar zambea. Covaci e un om cu care poti glumi si caruia ii poti spune adevarul. Tin minte ca a participat la concert Kripton si ne-a laudat, ca suntem misto, ca avem filing. Dar cum as putea eu sa il mint pe Covaci cand eu am ascultat inca din scoala toata creatia lui Aldea, care m-a inspirat profund pentru ca aveam nevoie de un profesor, nu de armonie de parc, care mai tarziu au devenit un rock autentic cu influente etno. Mie imi trebuiau dezvoltarile acelea care erau din alte spatii, din spatiile pe care eu le vedeam si pe care le intelegeam mai repede decat sol major, re major, do major. Nu am nimic cu Phoenix, ii iubesc, dar Aldea imi este Biblie, este credinta. Pe el am pus mana. Eu chiar cred in asta, nu sunt vorbe mari. Dar daca vorbim de Covaci si de Aldea, ei sunt exponentii principali ai inceputului de scoala rock romaneasca. Acestea sunt primele carti pe care trebuia sa le citim noi si cu siguranta le vor citi si alte zeci de generatii dupa noi, pentru ca ei si-au pus amprenta acolo. Este foarte importanta relatia cu Divinitatea; vezi ca si religia a nascut doua etape: Vechiul si Noul Testament, iar Aldea cu Covaci ar putea fi pionierii acestui mare curs, al istoriei noastre a rock-ului. Sunt punctele esentiale. Ca mai tarziu au venit Rosu si Negru, cu Liviu Tudan, Progresiv TM, Iris, Compact, Holograf dar si Timpuri Noi, Krypton sau Survolaj – Led Zeppelin-ul romanesc … etapele care se succed. Si acum sunt multe trupe: Grimus, Taine, Kumm, Urma, Firma (care imi plac de mor), Byron. Asadar istoria continua …

Romania Rock: Am ajuns la final. A fost o incantare pentru mine acest interviu. Sper sa fie si pentru cititorii www.romaniarock.ro. Un gand pentru acestia?
Eugen Mihaescu: Ascultati muzica buna pentru ca muzica (nu numai rock-ul) este un medicament care te face mai bun, te improspateaza, te revigoreaza si in cazul de fata iti regenereaza toate tesuturile, ba chiar te si criogenizeaza. Sa auzim de bine si sa ne revedem sanatosi. Doamne ajuta!

Romania Rock: Multumim mult, Eugen!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi afisata.