Recenzie album Phoenix 1969 Totusi sint ca voi, Floarea stancilor, Nebunul cu ochii inchisi, As vrea un eschimos

Album Phoenix 1969 Totusi sint ca voi / Floarea stancilor / Nebunul cu ochii inchisi / As vrea un eschimos

1. Totusi sunt ca voi – Florin Bordeianu și Nicolae Covaci / Victor Suvagau
2. Floarea stincilor – Florin Bordeianu și Nicolae Covaci / Victor Carcu
3. Nebunul cu ochii închiși – Florin Bordeianu și Nicolae Covaci / Florin Bordeianu
4. Ar vrea un eschimos – Florin Bordeianu și Nicolae Covaci / Victor Carcu

 

Componenta:

• Florin (Mony) Bordeianu (solist vocal)
• Nicolae Covaci (chitara electrica, voce)
• Günther Reininger (pian, voce)
• Bela Kamocsa (chitara bas, voce)
• Pilu Stefanovici (tobe)*

Despre coperta: Fotografie realizata pe scarile Conservatorului din Timisoara.

   Succesul fulminant produs de primul disc Phoenix, aparut cu un an in urma (se estimeaza aproximativ 120.000 de exemplare vandute), a facut posibila o noua aparitie discografica. Noul EP prezinta 4 piese compuse de catre acelasi cuplu Bordeianu – Covaci, care adusesera pe buzele unei intregi generatii “Hei tramvai, cu etaj si tras de cai …”. Si de data aceasta impactul social al pieselor si intelesul subversiv al textelor reprezinta punctul esential al mini-albumului. De mentionat este faptul ca si compozitiile in sine contribuie la conturarea drumului pe care Phoenix va merge mai bine de jumatate de secol. Acestea sunt echilibrate, solid construite, simtindu-se parca maturizarea trupei, atat din punct de vedere instrumental dar si compozitional. De asemenea isi fac loc si scurte solo-uri de chitara (“Totusi sint ca voi” si “As vrea un eschimos”) sau de pian (“Floarea stancilor”), experienta care va avea un rol esential in interpretearea albumelor ce vor urma.

   Piesa Totusi sunt ca voi propune o tema sociala, intr-o maniera hard din punct de vedere instrumental (pentru vremea aceea), in contrast totusi cu vocea calda a lui Moni Bordeianu. Chitara lui Covaci se face simtita (ca de altfel in toate cele 4 piese) considerabil mai mult decat pe albumul precedent, prezentand un solo care accentueaza mesajul de razvratire impotriva “lumii pornite sa (ma) judece aspru”. Cu siguranta impactul mesajului direct al piesei a fost foarte mare in randul tinerilor, care prin tinuta se distingeau de restul societatii. Era, de altfel, anul Woodstock.
Despre aceasta piesa Nicolae Covaci spune: Incercam sa ne exprimam revolta, nemultumirea pentru faptul ca eram priviti ca niste outsider-I, ca niste paria ce nu-si pot gasi locul in societate, desi eram niste oameni la fel cu toti ceilalti, doar ceva mai visatori, desi mai lucizi. (Phoenix, insa eu … – Nicolae Covaci, Editura Nemira 1994, pag. 153).

   As vrea un eschimos reuseste sa imprime o atmosfera rece, de gheata, in care pianul iese in evidenta,  avand un rol foarte important. Aranjamentul muzical nu mai este uniform, simtindu-se influenta rock-ului psihedelic. Vocile suprapuse ne amintesc printre altii de Birds,trupa care se afla in atentia banatenilor si despre care Nicu Covaci poveste in cartea lui:  … Birds este, sau era, dupa Beatles, formatia mea preferata. Birds cantau in permanenta pe patru voci, beneficiind de niste aranjamente vocale iesite din comun, care rupeau barierele impuse de aranjamentele clasice. Avand in spate experienta muzicii folk americane, care, in buna parte, se canta pe mai multe voci, cei de la Birds reusisera sa sparga cliseele inghetate, ceea ce ne impresionase profund, in special pe mine si pe Moni. Asa se explica faptul ca multe din piesele pe care am inceput sa le compunem in acea perioada au fost realizate, de la inceput, cu intentia de a fi cantata pe mai multe voci.” (Phoenix, insa eu … – Nicolae Covaci, Editura Nemira 1994, pag. 117). In privinta versurilor, acestea nu mai sunt atat de directe, lasand loc diverselor interpretari:
Intr-un iglu de vata / Unde visurile-si gata / L-adapost de frigul groaznic / Care-afara tine praznic. / Ar vrea un eschimos / Ca-n iglu-ul luminos / Cu sclipirile-i de gheata / Unde nu gasesc verdeata / Sa aiba-n loc de flori de gheata / O floare cu viata.

   Nebunul cu ochii inchisi reprezinta probabil piesa de rezistena a EP-ului, din punct de vedere al mesajului transmis atat prin compozitie muzicala, interpretare cat si prin versuri. Piesa celebrilor Lennon/McCartney “The Fool on the Hill” (aparuta pe “Magical Mystery Tour” in 1967) reprezinta fara indoiala sursa de inspiratie, insa doar din punct de vedere al ideii si al analogiei partiale a versurilor, nu si al compozitiei in sine. “Nebunul cu ochii inchisi“ (asociat cu conducatorul tarii de la vremea aceea) a constituit mult timp unul dintre cele mai elocvente exemple al ocolirii/pacalirii cenzurii comuniste, beneficiind cumva si de asa-zisa perioada de deschidere culturala. De mentionat este si faptul ca aranjamentul muzical este complex, incluzand viori si instrumente de suflat, care sustin ritmul  si care completeaza foarte bine linia melodica, contribuind la accentuarea tensiunii si a atmosferei de iminenta apocalipsa. In final ritmul devine crescendo, extrapoland si dand valoare versurilor de la refren: El sta singur si linistit / Dar in ochii lui inchisi / Vede al lumii asfintit / Nebunul cu ochii lui inchisi. Inca o data Phoenix inoveaza si improvizeaza, experimentand simbioza dintre rock (beat) si instrumente clasice sustinute de elevi de la Scoala de Muzica din Timisoara, cooptati prin intermediul lui Günther Reininger, pianistul formatiei, instrumentisti care au insotit formatia si la Festivalul de Creatie Studenteasca de la Iasi din 1968. Inedit este faptul ca pe langa “Nebunul cu ochii inchisi”, s-a mai lucrat in aceeasi formula si maniera inclusiv piesa “E dimineata in viata mea”, care insa nu a fost imprimata vreodata.

   In Floarea stancilor se revine la cadrul muzical de la “As vrea un eschimos”, in care pianul este din nou liber si dispus la scurte solo-uri (chitara electrica participand la sustinerea ritmului alaturi de tobe si de bas). … si tot pianul lui Reininger este responsabil in acelsi timp pentru transmiterea starii, de data aceasta de deziluzie (Dar ajuns acolo sus, / N-am gasit decat ruina, / Vant cu praf amestecat / Se zbate in frunzisul intunecat). De mentionat si vocea lui Bordeianu, care sustine foarte bine partea instrumentala.

   Acest EP anunta parca extraordinara perioada de creatie a trupei Phoenix (probabil cea mai prolifica), din prima parte a anilor ’70, care a culminat cu albumul “Cantafabule” in 1975.