Interviu Tolea Postovei

Home Interviuri Interviu Tolea Postovei
Interviu Tolea Postovei

   In perioada 20-21 decembrie la Buzau va avea loc Festivalul Top T, un eveniment emblematic pentru comunitatea buzoiana, care a reprezentat cu mandrie imaginea culturii locale in tara si strainatate din 1983, fiind considerat pe de o parte „festival al rezistentei rock”, pe de alta parte fiind cel mai longeviv festival de rock din Romania.
Editia de anul acesta va reuni nume in premiera sau care nu au mai cantat in ultimii ani in cadrul festivalului. Astfel, vineri vor urca pe scena Sur Austru, Moise, Byron si Gandul Matei iar sambata vor evolua Riot Monk, Moon Museum, GOD –THE BARBARIAN HORDE si OCS.
In asteptarea festivalului, am avut placerea de a sta de vorba cu Tolea Postovei, unul dintre organizatori si in acelasi timp un nume de referinta pentru ceea ce inseamna istoria Top T.

Romania Rock: Avand in vedere faptul ca vorbim despre cel mai vechi festival rock din tara, organizat intr-un oras relativ mic si nu foarte turistic, care crezi ca este secretul “supravietuirii” si continuitatii acestuia?
Tolea Postovei: Nu este nici un secret, este un fapt real ca Buzaul a avut dintotdeauna un public de rock. Turneele trupelor de rock, inca din anii ’70 aveau prima statie spre Moldova sau spre Litoral Buzaul. In oras erau colectionari de discuri si de muzica multi si important. Apoi s-a potrivit ca la conducerea Casei Tineretului sa fie in anii’ 80 oameni deschisi si inteligenti ca Aurelian Mares si Calin Ghetu care au stiut sa porneasca un festival de muzica tinara, cum se numea pe atunci. Au mai contribuit serile organizate aici de Florian Pittis si Florian Lungu ( Motzu si Moshu) care au ne-au deschis ochii si mintea spre realele valori cultural. Dupa 1989, la Casa Tineretului a functionat Rockoteca, fenomen social care a format generatii si generatii. In paralel, la radiourile buzoiene erau emisiuni de rock bine documentate si lungi. Deci existind public si initiativa, Top T a devenit un simbol al orasului, ceea ce a atras sprijinul autoritatilor locale si a unor sposori important pina in 2008. Si pe linga toate acestea trebuie mentionata “nebunia” noastra, a celor care an de an am ales sa nu renuntam.

Romania Rock: Fiind organizator al festivalului foarte mult timp (cu exceptia primelor 4-5 editii), se poate spune ca ai imaginea de ansamblu al acestuia in timp. In acest context care crezi ca a fost apogeul Top T?
Tolea Postovei: Au fost trei perioade de apogeu:
– prima intre anii 1986-1989, cind pe scena top t urcau cele mai importante nume ale rockului, erau concerte la limita admisa de cenzura ( ma gindesc aici la textele lui Florian din Transilvania, la vestimentatia metalistilor gen Tectonic sau Quartz, la jocul scenic al Impactului si Survolajului )
– a doua intre anii 1995-1998 cu editiile desfasurate in aer liber cu peste 100 de trupe inscrise la selectie si cu 30-35 de trupe pe scena in 3 zile, recitalurile incepeau pe lumina si se terminau pe lumina, cu 2000 de spectatori la Timpuri Noi, Cargo sau Celelalte Cuvinte, cu Florian Pittis, FSU, Nelu Stratone, Doru Ionescu, Gabi Gombos si alti specialisti in juriu
– a treia perioada a fost 2002 – 2006 poate si datorita unui val de sponsorizari cu Ursus in frunte si cresterea sustinerii din partea municipalitatii. Au fost editii chiar de 4 zile, am adus Phoenix si zdob si Zdub, erau retete ample cu trupe in „concurs” si cu recitaluri puternice

Romania Rock: Care a fost momentul cel mai greu? Ai simtit vreodata ca festivalul va inceta sa existe?
Tolea Postovei: Momentele grele la care am fost partas au fost 1999-2001 cind festivalul s-a restrins la 2 zile si apoi perioada de criza de dupa 2009 cind iarasi am ajuns la 2 zile, pentru ca in 2013 si 2014 sa nu reusim sa mai organizam nimic. Atunci chiar am crezut ca top t va disparea, dar iata ca a renascut si a mai  dus cum-necum citeva editii.

Romania Rock: Ce ne propune editia de anul acesta? Analizand afisul festivalului, se vede un mix interesant de trupe, avand in vedere genul abordat.
Tolea Postovei: De ceva timp ne gindim sa transformam “top t” intr-un festival international sic red ca de la anul asa va fi. Pentru anul acesta am pornit de la ideea de a aduce pe scena trupe care nu au cintat in festival niciodata sau nu au cintat in ultimii 15 ani si zic ca reteta este interesanta prin acest mix si prin surprizele pe care sigur spectatorii le vor avea de la nume poate noi pentru ei.

Romania Rock: Ce planuri sunt pentru Top T 2020?
Tolea Postovei: Asa cum am spus mai sus, vrem sa transforma festivalul intr-unul international. Problema de care ne lovim in acest moment este o locatie care sa se plieze pe ce am vrea si nu am reusit sa gasim in Buzau ceva sa corespunda. Nu este usor pentru ca peste tot in tara se ridica festivaluri de anvergura cu bugete mari si distributii spectaculoase, cu scene mari in aer liber, cu activitati artistice conexe,  cu conditii de campare. Probabil ca 2020 va fi tot indoor, undeva la jumatatea lui septembrie. In ianuarie ne vom pune la masa si vom trasa reperele principale si vom vedea ce sprijin putem avea atit de la autoritati cit si din mediul privat, pentru ca aceasta initiativa presupune un buget consistent. Cred ca va fi o editie pilot care sa evalueze daca publicul buzoian este pregatit pentru o schimbare.

Romania Rock: Ce artisti ti-au placut cel mai mult de-alungul timpului?
Tolea Postovei: Greu de raspuns, dar incerc. De-a lungul timpului m-am atasat de citeva trupe si de citiva oameni si poate am devenit subiectiv uneori in selectarea trupelor de recital. In anii ’80 am fost foarte apropiat de Survolaj, Impact si Celelalte Cuvinte( cu ultimele doua chiar am organizat un concert in Bucuresti prin “86). Ulterior s-au adaugat in perioade diferite Sarmalele Reci, Kumm, Travka, Taine, Dirty Shirt, PsychoSymphony, Luna Amara, Quo Vadis, Trooper, Cargo si pun etc poate am uitat pe cineva. Ca indivizi clar pe primul loc este Calin Pop si apoi este un pluton consistent.

Romania Rock: Care este parerea ta despre trupele Tribute? Crezi ca existenta lor are legatura cu ceea ce se intampla azi in muzica la nivel mondial? A fost vreodata in discutie aducerea vreunei trupe Tribute la Top T?
Tolea Postovei: Faza asta cu “tribute” este o obsesie britanica de a se distra cu muzica ce le place si poate de a-si invinge frustrarile generate de “inaccesul” la concerte reale si iluzia ca o copie tine loc originalului. Parearea mea personala este ca trupele “tribute” sint neavenite, sint prea multe si daca pot intelege existent unor “tribute” Beatles, Pink Floyd sau alte trupe disparate, nu inteleg de ce sint atitea “copii” Judas Priest, Iron Maiden, Whitesnake atita timp cit originale inca sint active si concerteaza. Le-as sugera muzicienilor din trupele tribute sa isi voncentreze energia spre creatii originale. La topt nu s-a pus niciodata problema sa aducem trupe “tribute” desi am avut propuneri. In plus pe vremea concursurilor, nu acceptam la selectie trupele care trimiteau “coveruri” exact din dorinta de a promova creatia originala, iar in recital ii sfatuiam sa isi prezinte piesele proprii. E drept au fost si “coveruri”de succes la public cu piese Metallica, Dream Theater, Judas Priest sau mai stiu eu cine.

Romania Rock: Care ar fi sfaturile tale pentru o trupa rock tanara, aflata la inceput de drum?
Tolea Postovei: Nu sint cel mai in masura sa dau sfaturi, dar i-as indemna sa repete mult si cu seriozitate, sa isi clarifice prioritatile, sa incerce ceva original care sa ii scoata in evidenta si sa isi construiasca o imagine. Si atentie mare cu cine semneaza contracte! Sint unii care te pot duce in rai, dar si altii care te pot ingropa.

Romania Rock: Cum a fost 2019 pentru Asociatia Hair Redivivus si ce obiective si-a propus aceasta?
Tolea Postovei: Hair Redivivus este un ong care sustine initiativele si proiectele tinerilor. Pe linga festivaluri si alte evenimente, de mai bine de 15 ani ne ocupam de educatia nonformala a tinerilor, le facilitam prezenta in proiecte europene si contribuim astfel la dezvoltarea lor personala, oferindu-le alternative viabile de petrecere a timpului liber si de completare a educatiei formale din scoala. Ne-am creat o imagine favorabila la nivel national si european, avem parteneri respectabili si poiecte de calitate. 2019 a fost unul dintre cei mai buni ani deoarece impreuna cu colegii de la Fundatia ptr. Tineret  Buzau si ODEN Nehoiu am organizat in Romania 7 schimburi de tineri si un seminar la care au participat peste 300 de tineri din 15-20 de tari iar pe linga aceasta am trimis in Europa aproape 100 de tineri si lideri de tineret in schimburi, seminarii si traininguri, toate in cadrul programului Erasmus +. De fapt educatia nonformala a tinerilor este activitatea noastra principal si principalele obiective sint schimbarea mentalitatilor tinerilor, deschiderea spre “altceva” si promovarea valorilor cultural romanesti in Europa, unde nu exagerez spunind ca doborit stereotipuri si am schimbat perceptia noastra in ochii altora. Legat de festivaluri ne-am propus sa mergem mai departe cu Bluzau si cu top t si se pare ca am reusit.

Romania Rock: Ce reprezinta pentru tine muzica rock, Tolea? Si apropos … asculti si altegenuri de muzica?
Tolea Postovei: N-as vrea sa raspund cu un cliseu gen “rockul este un stil de viata” desi nu e departe de adevar. Muzica rock ma reprezinta, ma identific cu rockul si sint un mare consumator. Am fost si sint ascultator, colectionar de orice( viniluri, cd-uri, inregistrari,reviste,carti,pene de chitara,bilete de concert,autografe etc), jurnalist, spectator, organizator, formator. Daca te gindesti ce se ascunde in spatele termenului “rock” si cite tentacule are, pot spune ca ascult multe genuri de muzica, descopar constant noi abordari, noi tendinte dar nu incerc sa pun etichete stilurilor. Imi pare rau citeodata ca nu mai am timp, stare si rabdare sa mai ascult jazz sau  muzica clasica. Desi sint oarecum afon, adica nu am o ureche muzicala foarte buna, incerc sa audiez, sa diger si sa inteleg orice gen muzical si sa caut in fiecare sunet un motiv de placere si bucurie. Sint fascinat de concertele “live” si cind am ocazia ma duc la nume necunoscute, din alte sfere mai mult sau mai putin familiare. Multe provocari vin de la  fiul meu Filip, care este la o frumoasa virsta de cautari si descoperiri interesante, altele imi sint sugerate de colegii de “retele sociale”, iar unele chiar devin “cistigatoare”.
In rest, “let the music be your master”!

20.12.2019

Leave a Reply

Your email address will not be published.