Alina Ciolca
In perioada 22-23 noiembrie la Buzau va avea loc editia cu nr. 23 a Festivalului de blues&jazz “Bluzau”. Editia de anul acesta va reuni nume in premiera sau care nu au mai cantat in ultimii ani in cadrul festivalului. Sambata, pe 23 noiembrie, seara va fi deschisa de Alina Ciolca & Band, un proiect inedit, unic in Romania, in care Alina, vocea trupei Dusty Ride, va urca pe scena alaturi de Adrian Chepa si Bogdan Binga. Subiectul va fi evident blues-ul … “ca stare si nu ca gen, in expresia viscerala a cantarii taraganate, despre strigare si tamaduire …”. Alina Ciolca ne-a acordat un interviu, pe care va invitam sa il parcurgeti.
RomaniaRock: Cand a luat fiinta „Alina Ciolca & Band” si care a fost ideea de la care a pornit acest proiect?
Alina Ciolca: Alina Ciolcă & Band este, simplu spus, doar numele sub care cânt împreună cu colegii mei Adrian Chepa (percuție, bass) și Bogdan Bîngă (chitară electrică, chitară slide), din primăvara acestui an.
Proiectul pe care de fapt îl punem în scenă constă într-un fusion între muzica tradițională afro-americană de la rădăcinile blues-ului si folclor vlah, în cele patru dialecte istorice ale limbii române : cel nord-dunărean – daco-român (româna standard) și cele trei sud-dunărene (aromân, meglenoromân și istro-român), explorând convergențele sonore și tematice, empiric descoperite, dintre aceste lumi aparent îndepărtate spațio-temporal.
L-am intitulat „Îngân lumea – despre blues și cântări tărăgănate”, iar lansarea lui a avut loc în aprilie anul acesta prin albumul omonim.
Ideea însă se înfiripase în mintea mea din vara anului trecut, când studiind un field-holler (un cântec de muncă afro-american, gen care stă la baza blues-ului), m-a izbit apropierea lui de doina maramureșeană, atât ca linie melodică cât și ca interpretare. Ca o paranteză, cântând deja într-o trupă de blues-rock – Dusty Ride – am căutat „blues-ul de dinaintea blues-ului” din care mereu interpretam ceva în concertele noastre. În paralel, avusesem ocazia să observ în folclorul tradițional aromân structuri muzicale și tehnici de cânt chiar identice cu cele prezente în blues și în muzica tradițională afro-americană. Asta m-a făcut să îmi asum provocarea de a descoperi și celelalte dialecte (lingvistico-muzicale) sud-dunărene, despre care recunosc că auzisem doar la școală, pentru a le aduce apoi pe toate la lumină într-o oglindă conceptuală coerentă și o interpretare actualizată care să păstreze însă elementele de cânt tradițional. Pentru că, dincolo de a aduce în fața publicului (încă) un proiect muzical de nișă, am vrut ca el să spună o poveste și să reveleze un patrimoniu cultural și etno-lingvistic autentic despre a cărui existență nivelul de cunoaștere este din păcate foarte scăzut.
RomaniaRock: Ai mai cantat la Buzau pana acum? Daca da, ce impresie ti-a lasat publicul de aici?
Alina Ciolca: Da, am avut anul trecut în două rânduri bucuria de a cânta în Buzău împreună cu colegii de la Dusty Ride, prima fiind o cântare independentă organizată de buna noastră prietenă Elena Ioniță, iar a doua chiar participarea la Bluzău – Top T, pentru care avem a mulțumi organizatorilor. Cu ambele ocazii am fost primiti și ascultați cu mare atenție, căldură și bună-dispoziție de un public numeros și în mod evident avizat. Cred cu tărie că tradiția locului își spune cuvântul.
RomaniaRock: Pregatesti un repertoriu special pentru Bluzau 2019?
Alina Ciolca: Repertoriul va ilustra conceptul de transcendență culturală a blues-ului, trăit și cântat ca o vărsare de suflet înainte de a fi un gen în sine, și va fi unul nu mai puțin eclectic : field-hollers, doine și cântece tărăgănate, prison blues, balade haiducești, spirituals/gospel, cântece ritualice, country-hill blues și cântări polifonice balcanice.
RomaniaRock: Cum apreciezi scena blues din Romania? Crezi ca exista un public dedicat acestui gen muzical?
Alina Ciolca: Dacă aș judeca strict după multitudinea de festivaluri organizate de câțiva ani în mai toate colțurile țării, aș spune că scena de blues e în creștere. Însă apoi mă gândesc la diverse alte lucruri. Cum ar fi de exemplu că cel puțin în București nu există la ora asta niciun club mare dedicat blues-ului, și nu neapărat oricăror genuri adiacente (ce pretenții să mai avem de la alte orașe ?), ca să nu mai vorbim că nu există un festival de blues în București, iar scena de blues bucureșteană nu își găsește nicio reprezentare la evenimentele culturale organizate în capitală cu fonduri publice chiar când menirea acelor instituții ar fi fost să sprijine diversitatea culturală a orașului. În ultima vreme simt că a devenit o relativă provocare să mai găsești locuri de cântat în condiții decente cu o trupă de profil chiar fiind din București. Apoi, a trebuit să constat că e destul de dificil să mai fi primit în diverse locuri cu un repertoriu bazat pe creație și care nu merge neapărat în direcția „standarde”, s-ar părea că e de preferat să abordezi „cover-uri” (și mai ales dacă nu dispui deja de un nume). Și este părerea mea că se întâmplă în detrimentul maturizării publicului și scenei de blues de la noi, ba chiar menține genul într-un colț mai de nișă decât ar merita, ca pe un fel de Cenușăreasă a undergroundul-ului de la noi, și chiar alimentând percepții stereotipice mai degrabă decât exploatând versatilitatea de expresie a blues-ului. Din fericire, mult mai multă deschidere văd în această privință la acele canale media (radio/TV), tot de nișă și ele desigur, unde câțiva oameni de bine își asumă această misiune și provocare alături de artiști. Eu una le mulțumesc. Cât despre public, e clar că el există, cu variațiile respective de mobilizare și prezență, greu de spus cât dedicat și cât conjunctural, însă mai important mi se pare publicul potențial și depășirea acestui statut de colțul nișei. Cât e de realist acest deziderat, o să închei cu o experiență recentă, ne-singulara de altfel: am susținut un concert caritabil cu Dusty Ride într-un orășel de provincie, unde din cei 260 de oameni veniți într-o seară de miercuri (prețul biletului nu a fost nici el mic, pentru a ca donația să fie cât mai semnificativă), mulți au venit să ne spună cât de încântați au fost, deși nu ascultaseră niciodată așa ceva (drept urmare au cumpărat și albumul nostru). Concluziile le trageți voi.
RomaniaRock: Avand in vedere calea pe care ai ales-o in muzica, ce artisti crezi ca te-au influentat?
Alina Ciolca: Ca mulți alți interpreți de gen, am fost și eu marcată de mari voci din rock, blues, funk, soul, chiar și metal, voci la care uneori fac referire și cei care mă ascultă (cea mai frecventă referință fiind Janis Joplin, uneori Coverdale, Plant sau Glenn Hughes, ca să dau totuși câteva exemple). Însă de ceva vreme sunt într-o etapă cu adevărat revelatorie de descoperiri vocale în care cea mai relevantă influență sunt artiștii creatori de folclor muzical, să zicem rapsozii populari într-un sens generic, mulți complet necunoscuți – de aici și de peste ocean.
RomaniaRock: Cat de importanta este, in opinia ta, latura creativa, compozitia pentru o trupa care se afla la inceput de drum?
Alina Ciolca: Creativitatea interpretativă se poate și trebuie să se manifeste independent de proprietatea creației. De asta cred că e esențială pentru orice artist interpret, (incluzând aici trupele). Creația, inclusiv când intervine pe planul reinterpretării/reorchestrării, e cel mai asumat mijloc de expresie muzicală, cu atât mai mult cu cât poate e mai greu de digerat/promovat cel puțin într-o primă fază, mai ales daca nu vrei sa faci compromisuri în ce privește compoziția. Abia aceasta marchează începutul maturizării artistice a proiectului muzical respectiv. Într-un final, e ceea ce rămâne.
RomaniaRock: Ce planuri de viitor ai cu proiectul „Alina Ciolca & Band”?
Alina Ciolca: La începutul anului viitor, vom lansa primul videoclip oficial, al unui single nou, printr-un eveniment mai amplu, în București. Nu vreau să divulg acum mai multe detalii, dar pregătim ceva special, care va spune și mai multe despre rădăcinile acelea pe care le redescoperim și sperăm să ajungem cu asta la cât mai multe suflete. De asemenea, intenționăm să participăm în continuare la festivaluri și evenimente culturale în țară – feedback-ul fiind în general unul foarte bun – dar mai ales peste hotare. Până atunci, abia așteptăm să ne reîntâlnim cu publicul buzoian, sau mai bine zis bluzoian :D.
10.11.2019
Leave a Reply